Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat într-un interviu acordat publicației The Economist că anul trecut au fost recrutați aproximativ 30.000 de persoane în fiecare lună pentru a se alătura forțelor armate ucrainene. Declarația sa vine în contextul unei discuții cu jurnaliștii, în cadrul căreia a fost întrebat despre o propunere anterioară a fostului comandant suprem al forțelor armate ucrainene, Valerii Zaluzhnii, privind creșterea numărului de recruți la 500.000 în 2023.
Zelenski a subliniat că mobilizarea maximă a avut loc pe parcursul anului trecut, când în fiecare lună 30.000 de persoane s-au alăturat armatei ucrainene. El a afirmat: „Nu trăiți în fantezie, vă rog. Nu trăiți în fantezia că cineva lansează, inventează ceva, etc. În mass-media se vorbește prea mult despre cum să luptăm, câți oameni trebuie să mobilizăm etc. Așa că vă spun că cea mai mare mobilizare a fost anul trecut, 30.000 pe lună. A fost, cred eu, foarte mult”.
Cu toate acestea, președintele Ucrainei a recunoscut că Rusia recrutează un număr mai mare de soldați, aproximativ 45.000 pe lună. Potrivit lui Zelenski, forțele armate ruse includ între 1,5 și 1,9 milioane de persoane, de aproximativ două ori mai mult decât cele ucrainene. „Au o mulțime, da, o mulțime de oameni. Și au aceleași probleme. Au aceleași probleme, aceleași întrebări, aceleași provocări ca și noi”, a spus Zelenski.
În plus, un raport al publicației The New York Times, din iulie 2024, a confirmat cifrele enunțate de Zelenski, subliniind că Ucraina menține un ritm de recrutare de până la 30.000 de persoane pe lună, de două până la trei ori mai mult decât în perioada iernii, și asemănător cu numărul de recruți din Rusia.