Revista VOGUE Italia are pentru prima dată în istorie o coperta în tonuri albe. Reprezentanții celei mai luxuriante reviste din lumea modei au luat această decizie tocmai pentru a aduce un omagiu  cadrelor medicale ce lupta în prima linie în timpul pandemiei.

Totodată aceștia și-au dorit să arate că gândurile tuturor sunt îndreptate și asupra celor ce și-au pierdut viața din cauza virusului COVID-19 sau a italienilor care încă se află pe un pat de spital.

„Albul înseamnă, primul lucru şi cel mai important, respect. Albul înseamnă renaştere, lumină după întuneric, suma tuturor culorilor. Alb este uniformă celor care au salvat vieţi riscându-le pe ale lor. Este timp şi spaţiu de gândire. Şi pentru a stă în tăcere. Alb este pentru oamenii care umplu acest timp şi spaţiu cu idei, gânduri, versuri, muzică şi bunătate faţă de alţii”, declara redactorul-şef al Vogue Italia, Emanuele Farneti.

 

Reprezentanții publicației glossy își doresc ca mesajul lor conturat într-o lumina fashion să ajungă la milioanele de oameni care citesc lunar revista.

Pentru a păstra până la final o notă neobișnuită, în paginile numărului, redactorii au dezbătut detaliat cât de afectată va fi industria modei în urma acestei crize.

„Ne aminteşte că după criză din 1929, hainele au devenit albe, o culoare aleasă să exprime puritatea în prezent şi speranţa pentru viitor. Şi, mai presus de toate, albul nu înseamnă predare, este o pagină albă care trebuie umplută, fontispiciu pentru o nouă poveste despre început”,spune Farneti.

Fiecare secțiune a acestui număr din luna aprilie al revistei a cuprins interviuri cu personalități ce s-au fotografiat în propriile locuințe alături de familie și prieteni online. Totul pentru a fi în asentimentul celor care se află în izolare la domiciliu.

Vogue Italia este una dintre cele mai vechi reviste de glossy tipărite vreodată.

Gestul unic făcut de redactorul șef Vogue Italia a impresionat nu doar împătimiții modei care cumpărau frecvent revista ci a făcut înconjurul lumii.