Reclamă

Cei care o urmăresc pe Mimi știu că vloggerița a avut o perioadă de 11 luni în care a lipsit din mediul online. Aceasta a trecut prin momente destul de dificile, dar a promis că va reveni cu forțe proaspete anul acesta. Mimi a făcut deja primii pași, iar după apariția în vlogul lui Alex Ciobanu, a fost și la masa discuțiilor de la podcastul lui Cătălin Măruță.

Mimi este una dintre cele mai de succes vloggerițe de la noi. Aceasta s-a lansat cu ani în urmă, pe vremea când online-ul nu avea o asemenea putere ca azi. Primul ei vlog a avut un succes fulminant, mai ales că subiectul abordat era unul destul de tabu. Replica <<Bună, eu sunt Mimi și vă povestesc cum m-am dezvirginat>> a urmărit-o mult timp pe vloggeriță.

Mimi a văzut în Sebastian Dobrincu sufletul pereche

Vloggerița Mimi a fost mereu cu zâmbetul pe buze și era o explozie de energie peste tot pe unde mergea, dar nu mulți știu cât de mult a suferit aceasta. Deși are doar 23 de ani, tânără a avut multe episoade depresive cauzate fie de familie, fie de iubiți. Momentul în care părinții ei au divorțat a fost primul pas către dezechilibrul ei emoțional.

După această etapă tragică în viața oricărui copil, Mimi a căutat iubire și validare în rândul partenerilor. Vloggerița s-a îndrăgostit nebunește de Sebastian Dobrincu. Ceea ce ea vedea ca fiind o relație de durată, s-a transformat într-un adevărat coșmar emoțional. Sebastian a părăsit-o pentru Ioana Ignat, iar aceea a fost una dintre cele mai dure lovituri primite de Mimi.

„Eu alegeam să sufăr. La a doua despărțire de Sebastian, el a mers la filmare cu iubita lui, Ioana Ignat. Îl rugasem să nu facă asta, pentru că eu eram foarte low cu depresia pentru că îmi era foarte frică de tratamentul medicamentos. Știam că dacă el o să facă asta, o să înceapă atacurile de panică.

Am văzut că nu mai pot să trăiesc, eram într-o disperare continuă, gândurile mele o luau razna. M-am dus la psihiatru, am zis că trebuie să trec pe antidepresive, asta e. (…) Am început să mă uit diferit la balcon. Atunci, mi-am dorit pentru prima dată să mă sinucid”, a declarat Mimi în podcastul „Acasă la Măruță”.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro