Vlăduța Lupău și Adi Rus se pregătesc de cel mai emblematic moment din viața de soț și soție. Cei doi urmează să devină în curând părinți și să își tină bebelușul în brațe pentru prima dată. Dedicat partenerei lui, Adi Rus își dorește să o răsfețe pe aceasta din plin. Astfel, înainte cu puțin timp ca Vlăduța să nască, i-a făcut o surpriză emoționantă.
Gestul a impresionat-o pe artistă
Vlăduța Lupău ar urma să nască peste puțin timp, iar așteptarea este tot mai dificilă pentru tătic. Nerăbdător, Adi Rus vrea să îi fie alături soției lui cu tot ceea ce aceasta are nevoie. Chiar dacă au trecut doi ani de căsnicie și mai mulți de relație, acesta nu uită să fie tandru și afectuos. Astfel, fostul portar i-a trimis partenerei lui un superb aranjament floral.
Și pentru un astfel de moment nu putea fi unul comun. Adi Rus a cerut ca în mijlocul acestuia să fie realizată din trandafiri albi, semnul purității, cifra trei.
Sportivul a vrut să sugereze faptul că familia lor va fi în curând mai numeroasă, alcătuită din 3 membri.Vlăduța a fost impresionată de gestul partenerului ei, astfel că a împărtășit și cu fanii din online bucuria ei.
„În curând 3”, a scris cântăreața pe Instagram.
Chiar dacă mai are puțin și naște, Vlăduța este în continuare foarte activă. Artista nu și-a neglijat nici evenimentele pe care le contractase pentru această perioadă a anului. Dacă multe dintre femeile însărcinate s-ar feri de activitățile obositoare, Vlăduța a bătut țara în lung și-n lat.
Vedeta și-a onorat inclusiv evenimentele din străinătate. De altfel, în paralel, alături de soțul ei, artista s-a ocupat și de amenajarea noii locuințe. Alături de soțul ei și de bebeluș, Vlăduța se va muta în curând în casă nouă.
Vila este situată într-o zonă rezidențială a Clujului și este una modernă.