Nu mai este mult, iar Vlăduța Lupău va avea ocazia să-și țină în brațe pentru prima dată bebelușul. Artista se pregătește intens pentru venirea pe lume a băiețelului său, așa că este prezentă zi de zi pe șantier pentru a supraveghea lucrările casei sale.
Un dintre cele mai dragi încăperi din viitorul său cămin este camera bebelușului, așa că oferă o atenție deosebită amenajării acestei camere. Cu numai câteva ore în urmă, cântăreața le-a arătat admiratorilor ei din mediul online în ce stadiu se află, promițându-le că le va arăta mai mult odată ce lucrările se vor finaliza.
Vlăduța Lupău le-a arătat fanilor cum arată camera bebelușului
În circa două luni, Vlăduța Lupău va veni acasă în brațe cu băiețelul ei. În dorește ca, până atunci, toate detaliile să fie puse la punct cu locuința sa care acum se află în construcții. Dacă până acum a ales să fie discretă și să nu arate cum arată interiorul camerei copilului său, acum a făcut o excepție pentru admiratori.
Artista le-a arătat acestora ce tapet a ales să pună, iar fanii nu au putut decât să o laude pentru alegerea pe care a făcut-o.
„Și camera micuțului o să se modifice în curând. Aceasta este camera micuțului, care în curând o să fie gata. Aici, pe perete, vine un tapet. Este cel mai frumos tapet.”, a spus Vlăduța Lupău pe InstaStory.
Vlăduța Lupău este prezentă permanent pe șantier
Dacă majoritatea viitoarelor mămici, cu circa două luni înainte să nască, se ocupă cu achiziționarea hăinuțelor pentru bebeluș și ale diferitelor obiecte care să-i servească nou-născutului, Vlăduța Lupău iese din tipar și se ocupă cu achiziționarea materialelor de construcție pentru casa sa. Atâta timp cât viitoarea sa locuință nu este finalizată din toate punctele de vedere, artista nu se poate relaxa. Așa că face tot ceea ce îi stă în putință pentru a da o mână de ajutor și a grăbi lucrările.
„Sunt omul șantierului. De câteva zile sunt în toate magazinele: de marmură, de quarț, de obiecte sanitare … Cine e în șantier așa ca noi știe că toate comenzile durează minim 8 săptămâni. (…) Eu chiar am încercat să le comand pe toate din timp. Însă mai am câteva chestii rătăcite și rămase și mă enervează. Și până nu le văd cu ochii mei, nu îmi plac. Am pățit. Au venit, au montat gresia, nu mi-a plăcut, au venit și au dat-o jos. Am comandat alta.”, le-a mărturisit Vlăduța Lupău fanilor ei, într-un InstaStory.