În urmă cu o lună, Vlăduța Lupău a adus pe lume primul său copil, pe Iair. Băiețelul este perfect sănătos, iar părinții sunt mai fericiți ca niciodată. Pe de altă parte, gurile rele nu îi dau pace și se îndoiesc de faptul că artista l-ar fi născut pe micuț. Bruneta a susținut că a fost acuzată de cineva că a apelat la ajutorul unei mame-surogat. Iată cum s-a apărat cântăreața.
Vlăduță Lupău, reacție la adresa acuzațiilor
Celebra artistă este una dintre cele mai proaspete mămici norocoase care au slăbit foarte repede după naștere. Tocmai de aceea, faptul că a reușit să ajungă în scurt timp la greutatea ideală, i-a pus pe jar pe unii dintre mediul online. Cântăreața a dezvăluit că un internaut a acuzat-o că a avut parte de ajutorul unei mame-surogat și nu recunoaște.
În această perioadă, Vlăduța Lupău se ocupă de ultimele pregătiri pentru botezul fiului ei și al lui Adi Rus. Însă, haterii nu îi dau pace. Pentru că arată extrem de bine după naștere, artista a fost acuzată că nu ar fi fost, de fapt, însărcinată, ci ar fi fost o mamă-surogat cea care l-a adus pe lume pe Iair.
În cadrul unei emisiuni televizate, vedeta a dezmințit această variantă și a specificat că a dat jos kilogramele în plus pentru că și-a reluat activitatea la evenimente. Totodată, ea a susținut că s-a numărat printre norocoasele care nu au luat multe kilograme în plus, pe perioada sarcinii.
„Chiar am avut un mesaj pe Instagram, m-a întrebat cineva, mi-a zis cineva așa, ca un hate, de ce nu recunosc că am avut mamă-surogat, pentru că arăt prea bine după naștere! Mulțumesc! Nu știu dacă arăt foarte bine după naștere! Arăt ok”, a declarat Vlăduța Lupău, într-o emisiune TV.
Din fericire, cântăreața de muzică populară nu pune prea mare preț pe părerile răutăcioșilor. În aceste momente, ea își ocupă timpul cu pregătirile pentru botezul băiețelului.