Cântăreața de muzică populară și fotbalistul, Adrian Rus, și-au unit destinele în urmă cu câțiva ani. Mulți s-au întrebat când va avea loc și petrecerea, mai ales că vedeta a anunțat că urmează și acest eveniment. Din păcate, pandemia le-a anulat planurile. Însă, în curând, artista va aduce pe lume primul ei copil, iar aceasta a vorbit despre planurile de botez și de nuntă. 

Primele detalii despre botez

Vlăduța și Adrian traversează una dintre cele mai frumoase perioade din viața lor, căci, în câteva luni vor deveni părinți. Toată atenția lor se concentrează acum doar în jurul băiețelului care va veni pe lume. Nu mai este mult până când își vor ține bebelușul în brațe, pentru ei a început numărătoarea inversă.

Artista nu știe dacă va face petrecerea de nuntă și botezul în același timp. Vedeta nu a luat încă o hotărâre în ceea ce privește creștinarea fiului ei, ci se va decide la momentul oportun.

„Nu aș ști cum mi-ar plăcea. Ambele variante îmi plac. Și fastuoasă, și intimă. Trebuie să văd cum mă regăsesc pe atunci, mai ales după un sezon super plin care mă așteaptă”, a declarat cântăreața.

Vlăduța spune că nu își va lua un concediu de maternitate lung, căci vrea să se întoarcă cât mai repede la muncă. Solista are agenda de cântări plină și vrea să onoreze fiecare eveniment.

Vlăduța Lupău a dezvăluit detalii despre petrecerea de nuntă și botez. Care sunt preferințele artistei pentru cele două evenimente
WOWBiz

Petrecerea de nuntă

Se pare că Adi și Vlăduța aveau pregătit întregul eveniment pentru anul 2019, iar din cauza epidemiei de coronavirus au fost nevoiți să reprogrameze. Când, în sfârșit, a venit momentul să organizeze pentru a doua oară nunta, cei doi nu au mai simțit nevoia să facă acest pas.

„Inițial, aveam pregătită o super-super petrecere, care, din păcate, s-a amânat din cauza pandemiei. Pe urmă, am tot amânat-o, că n-am mai simțit nevoia de „nebunia acelei zile a petrecerii”. Pentru noi a fost cel mai important să ne unim destinele în fața lui Dumnezeu prin taina cununiei, ceea ce am făcut în 2019. 

Aveam câteva gânduri să reluăm toate pregătirile cu petrecerea, dar între timp am rămas însărcinată și aia e, momentan! Nu ne-am gândit cum va fi petrecerea care va urma! Dacă 1 sau 2 în 1”, a mărturisit vedeta în cadrul unui interviu.