Președintele Vladimir Putin a declarat joi că inflația reprezintă o problemă semnificativă pentru economia Rusiei, pe fondul unei supraîncălziri economice și a creșterii cheltuielilor militare. Potrivit liderului rus, „există unele probleme, și anume inflația și o anumită supraîncălzire a economiei. Guvernul și banca centrală au sarcina de a reduce ritmul acesteia”, a precizat Putin în sesiunea anuală de întrebări și răspunsuri „Linia Directă”.
Inflația anuală a Rusiei a atins 8,9% în noiembrie, față de 8,5% în octombrie, majorarea prețurilor alimentare fiind principala cauză. Creșteri semnificative au fost observate în cazul produselor lactate. De asemenea, slăbirea rublei, cauzată de noile sancțiuni americane din noiembrie, a avut ca efect scumpirea importurilor.
Rusia se confruntă cu un deficit de forță de muncă, materiale și producție, ca urmare a majorării cheltuielilor militare, ceea ce a dus la solicitări de salarii mai mari. În acest context, se așteaptă ca banca centrală a Rusiei să majoreze rata dobânzii de referință la 23%, nivel care nu a mai fost atins în ultimii zece ani.
Vladimir Putin a subliniat că, deși „restricțiile externe și sancțiunile influențează într-o anumită măsură situația, dar nu sunt de importanță majoră”. El a menționat că acestea nu sunt factori cheie în creșterea prețurilor, însă afectează costurile logisticii. „Dar există și deficiențele noastre. Ar fi trebuit să luăm aceste decizii la timp. Acesta este un lucru neplăcut și rău, de fapt, creșterea prețurilor, dar sper că, în general, prin menținerea indicatorilor macroeconomici, vom face față și acestui lucru”, a explicat Putin.
Proiecțiile economice pentru Rusia indică o creștere de 2 – 2,5% pentru 2024 și 3,9 – 4% pentru acest an, afirmă Vladimir Putin. În contrast, Fondul Monetar Internațional estimează o încetinire la 1,3% în 2025 din cauza scăderii consumului privat și a investițiilor.
Guvernul și banca centrală a Rusiei au fost însărcinate să asigure „o aterizare lină” a economiei. Putin a subliniat că, în ciuda provocărilor, economia continuă să performeze bine.