Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat că orice rezultat al conflictului din Ucraina „trebuie să fie în favoarea Rusiei”, conform unor fragmente dintr-un interviu care urmează să fie difuzat vineri la televiziunea de stat rusă. Putin a făcut această afirmație în cadrul unui interviu acordat Olgăi Skabeeva pentru emisiunea „60 de minute” de la Rossia-1.
În interviu, liderul de la Kremlin a afirmat că „oricare ar fi rezultatul, acesta trebuie să fie în favoarea Rusiei, o spun deschis, fără nicio rușine. Și acesta trebuie să se bazeze pe realitățile de pe câmpul de luptă”. Totuși, Putin a subliniat că Rusia este deschisă la compromisuri. „Suntem pregătiți pentru compromisuri rezonabile”, a adăugat președintele, menționând că nu se pot detalia astfel de compromisuri în lipsa unor negocieri substanțiale. Putin afirmă că partea adversă refuză să angajeze astfel de discuții.
El a insistat că nu vor fi făcute concesii teritoriale de către Moscova. „Fără niciun fel de îndoială, nu vom face concesii în această privință, nu vor exista compromisuri”, a declarat Putin, refuzând categoric posibilitatea unui schimb teritorial chiar și în contextul unei înghețări a conflictului pe actuala linie a frontului.
În ultimele luni, Ucraina a inițiat o ofensivă în regiunea rusă Kursk, în încercarea de a-și consolida pozițiile pentru eventuale negocieri cu Moscova. Comandantul-șef al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, a dezmințit declarațiile lui Putin conform cărora trupele ucrainene ar fi încercuite în Kursk, calificându-le drept „dezinformare totală”.
În iulie, Putin a enunțat condițiile pentru o încetare a focului și începerea negocierilor, inclusiv retragerea forțelor ucrainene din regiunile Lugansk, Donețk, Herson și Zaporojie, pe care Moscova le-a anexat în septembrie 2022. Aceste propuneri au fost respinse de Kiev, care consideră invitația Kremlinului ca pe o „capitulare”, beneficiind de susținerea Occidentului.