Reclamă

Unii dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Vladimir Putin nu îl susțin pe liderul rus cu privire la invadarea Ucrainei. Actorii Gerard Depardieu și Steven Seagal se numără printre cei mai apropiați amici ai oficialului rus. Aceștia au cerut încetarea luptelor. De asemenea, regizorul Emir Kusturica a renunțat la funcția de șef al teatrului militar rus.

Prietenii lui Putin nu susțin războiul

Vedeta franceză Gerard Depardieu, un apropiat al lui Vladimir Putin, consideră că războiul dintre Rusia și Ucraina este unul fratricid. El i-a solicitat lui Vladimir Putin să înceapă negocierile, fiindcă Rusia și Ucraina au fost întotdeauna „țări surori”.

„Sunt împotriva acestui război fratricid. Eu spun <<opriți armele și negociați>>”, a spus Depardieu.

Această reacție a lui Depardieu vine după ce săptămâna trecută acesta îl lăuda pe Vladimir Putin și le transmitea tuturor să îl lase pe Putin în pace.

Vladimir Putin nu se aștepta la așa ceva! Cine nu îl susține pe liderul rus în lupta sângeroasă cu Ucraina
foto: captură video

Un alt prieten celebru al lui Vladimir Putin este Steven Seagal. El a spus că vede Rusia și Ucraina ca fiind o singură familie, de aceea face apel la pace.

Steven Seagal: Rusia și Ucraina sunt o singură familie

 „Majoritatea dintre noi avem prieteni și familie în Rusia și Ucraina. Le privesc pe ambele ca pe o singură familie. Cred cu adevărat că este o entitate externă care cheltuiește sume uriașe de bani pentru propagandă pentru a provoca cele două țări să fie în dezacord una cu cealaltă”, a declarat Seagal.

El a transmis că se roagă pentru ca ambele țări să ajungă la o soluție pozitivă. Principalul scop este ca toată lumea să trăiască și să prospere împreună, în pace.

Și regizorul Emir Kusturica a liuat o decizie șocantă. Acesta ar fi fost numit noul șef al teatrului militar rus chiar înainte de invazie. Cu toate acestea, el a emis recent o declarație prin care dezminte această informație și spune că intenționează să regizeze doar trei piese pentru Teatrul Armatei.

 „Când Serghei Shoigu [ministrul Apărării al Federației Ruse] a spus că nivelul teatrului ar trebui ridicat, am fost de acord să încerc să ajut vechea glorie să se întoarcă în acest teatru, să o sporesc. Nu am făcut niciodată nimic în Rusia, așa că vreau să-mi exprim sentimentele pentru țara voastră”, a declarat Rossiyskaya Gazeta.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro