Unul dintre cei mai mari opozanți ai regimului de la Kremlin, Garry Kasparov, a dezvăluit care este planul lui Vladimir Putin în viitor. El consideră că ultimele bombardamente reprezintă modalitatea oligarhului rus de a-i face pe ucraineni să se predea.
Care este strategia lui Putin
Vladimir Putin a crezut că va câștiga acest război în câteva zile, însă a avut o surpriză, fiindcă Ucraina rezistat și încă dă semne că rezistă. Din acest motiv, lucrurile devin din ce în ce mai grave. El spune că îi cunoaște noua strategie a lui Vladimir Putin. Președintele Rusiei a trecut la distrugerea țării, a orașelor și la răspândirea campaniei de teroare.
„Vedem acum crime de război. Nu sunt doar mânia și dorința de răzbunare ale lui Putin, ci este o presiune psihologică, pentru că el crede că Ucraina va capitula așa. E ceea ce am văzut în Grozny în 2000, în Siria în 2015. Vrea să-i bombardeze până la supunere”, a declarat Garry Kasparov, pentru Times Radio.
Poate Rusia să încercuiască Kievul?
Marele maestru din șah mai spune că în acest moment Ucraina se află într-un mare pericol. Dacă Rusia va reuși să pună stăpânire pe orașele din jurul Kievului, atunci va avea loc o catastrofă de neimaginat.
„Întrebarea este una singură acum. Poate Rusia să încercuiască Kievul? Dacă reușește, să sperăm că nu, vom vedea catastrofe de neimaginat. Am văzut deja la Mariupol și Karkov, dar Kievul e mult mai mare”, a transmis Garry Kasparov.
În acest moment majoritatea celor care îl cunosc pe Vladimir Putin au declarat că președintele Rusiei nu va renunța. Apropiații acestuia spun că oligarhul rus se gândește că își va păta reputația dacă va da înapoi în războiul cu Ucraina.
Alții spun că începutul acestui război, este clar sfârșitul lui Vladimir Putin. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în viitor. Cert este că, în tot acest timp, mor oameni nevinovați.