Reclamă

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat joi că intenționează să se întâlnească cu președintele sirian Bashar al-Assad la Moscova, aceasta fiind prima referire publică la liderul sirian de la fuga sa în capitala Rusiei. Putin a subliniat că prăbușirea regimului sirian nu reprezintă o „înfrângere pentru Rusia”.

„Nu l-am văzut pe președintele Assad după sosirea sa la Moscova, dar intenționez să o fac. Cu siguranță voi vorbi cu el”, a declarat Putin, citat de news.ro.

Assad a dispărut din spațiul public de la începutul acestei luni, după ce orașele siriene și provinciile au căzut sub controlul forțelor rebele conduse de gruparea islamistă Hayat Tahrir al-Sham (HTS) în doar 12 zile. Rusia a susținut militar regimul lui Assad de-a lungul războiului civil din Siria, menținându-l la putere prin puterea sa de foc.

În timpul conferinței de presă, Putin a explicat că trupele lui Assad și-au abandonat defensiva rapid și fără rezistență, însă a negat că acest eveniment ar echivala cu o înfrângere a Rusiei. El a adăugat că orașul Alep a fost cucerit de doar 350 de militanți, în timp ce 30.000 de soldați sirieni și unități pro-iraniene s-au retras.

Putin a afirmat că Rusia și-a atins totuși obiectivele în Siria și a sugerat că va menține controlul asupra celor două baze militare din țară, pe care Moscova le utilizează, printre altele, și pentru distribuirea de ajutor umanitar.

„Am propus deja acest lucru partenerilor noștri, inclusiv celor din Siria, ca și țărilor vecine, am propus utilizarea bazei aeriene Hmeimim pentru a livra ajutor umanitar în Siria”, a declarat Putin. Această propunere ar fi fost primită cu înțelegere, conform liderului rus.

Rusia continuă să mențină dialogul cu toate părțile implicate în conflictul sirian și a evocat evacuarea recentă a 4.000 de luptători iranieni la cererea Teheranului.

De asemenea, Putin și-a exprimat disponibilitatea de a discuta cu Assad despre soarta persoanelor dispărute în Siria, inclusiv jurnalistul american Austin Tice, dispărut în 2012.

Informațiile indică un posibil început al retragerii echipamentului militar rus din bazele din Siria. Această situație rămâne sub observație, în timp ce o parte din echipament ar fi fost deja mutat în Libia.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro