Se pare că inflația și scumpirea facturilor la energie îi afectează și pe liderii de la Kremlin. Însă, spre deosebire de oamenii de rând, se pare că în Rusia totul se întâmplă numai când vrea Vladimir Putin. Iar fiindcă președintele rus a vrut să își mărească salariul, a făcut acest lucru.
Cât de minunat ar fi ca atunci când îți dorești un salariu mai mare să ți-l poți crește singur? Vladimir Putin știe cu siguranță cum este acest sentiment. Președintele Rusiei și-a mărit salariul cu un procent de 4%. Oficialul de la Kremlin a vrut să se asigure că nu va suferi din cauza unei crize economice. De asemenea, și alți oficiali ruși au avut parte de majorări salariale, conform unui document privind creșterea procentului la salariu.
Vladimir Putin și-a mărit salariul
Documentul justificativ arată o creștere de 4% pentru Vladimir Putin, premierul Mihail Mișușin, procurorul general Igor Krasnov, șeful Comitetului de Investigații al Rusiei, Alexandr Bastrikin, ministrul de externe Serghei Lavrov, precum și pentru alți oficiali de rang înalt. Salariile acestora vor fi majorate începând de la 1 octombrie.
Nimeni nu știe exact care este adevărata avere a lui Vladimir Putin. Deși mulți spun că liderul de la Kremlin are o avere considerabilă, declarațiile de avere arată cu totul și cu totul altceva. Conform documentelor, în anul 2021, Vladimir Putin ar fi câștigat 112.000 de euro. Pe de altă parte, Vladimir Putin avea o avere de 5.790.823 de ruble, conform declarațiilor de avere din anul 2012.
Vladimir Putin, război total cu UE, SUA și Ucraina
Vladimir Putin este în prezent într-un „război” total cu toată Uniunea Europeană și cu SUA, nu doar cu Ucraina. Fiindcă a atacat Ucraina, Rusia a fost sancționată dur. Din această cauză, având în vedere că Europa era dependentă de gazul rusesc, se pare că aceștia au găsit cum să se răzbune. Astfel, Vladimir Putin a declarat în urmă cu câteva zile că nu va furniza gaz anumitor țări. Mai mult, oficialul s-a arătat nemilos, spunând că cei care nu vor primi gaz „să înghețe de frig”.