Reclamă

Vlad Pascu a contestat decizia Judecătoriei Mangalia, care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul rutier din 2 Mai, soldat cu moartea a doi tineri și rănirea altor trei persoane. Apelul său urmează să fie judecat de Curtea de Apel Constanța.

Instanța l-a găsit vinovat pe Pascu pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, Vlad Pascu are interdicția de a fi ales sau de a ocupa funcții publice, precum și dreptul de a conduce orice autovehicul timp de cinci ani după executarea pedepsei.

De asemenea, Judecătoria Mangalia a decis ca despăgubiri în valoare de peste 1,7 milioane de euro să fie acordate familiilor victimelor și persoanelor rănite. Aceste sume urmează să fie plătite de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România.

Accidentul a avut loc pe 19 august 2023, când Vlad Pascu, conducând un autoturism pe DN 39, a lovit un grup de pietoni în apropiere de 2 Mai, la ora 5:25. În urma impactului, doi tineri și-au pierdut viața, iar alți trei au fost răniți. După accident, Pascu a părăsit locul faptei, dar a fost ulterior localizat de polițiști în Vama Veche. Investigațiile au relevat că se afla sub influența unor substanțe interzise, inclusiv cocaină, amfetamină și metamfetamină.

Cazul a stârnit reacții puternice în rândul publicului, cu declarații emoționante din partea familiilor victimelor. Tatăl lui Sebastian Olariu, unul dintre tinerii decedați, a comentat decizia instanței afirmând că „justiția și-a bătut joc de noi”.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro