Reclamă

Odată ce au pus pe stop filmările pentru serialul „Adela”, Oana Moșneagu și Vlad Gherman au decis să se răsfețe și să plece într-o vacanță binemeritată. Încă de acum câteva zile, actrița a împărtășit cu fanii ei că este extrem de nerăbdătoare să vină ziua în care vor pleca din nou într-o scurtă vacanță, așa că iată că ziua mult așteptată a venit.

După ce și-a făcut o schimbare de look radicală, Oana Moșneagu împreună cu Vlad Gherman și-au făcut bagajele și au plecat în vacanță, în plin sezon estival. Alături de mai mulți prieteni foarte buni, cei doi îndrăgostiți și-au luat bilete de avion către una dintre destinațiile preferate de vedete, Spania.

Vlad Gherman și Oana Moșneagu, vacanță în Spania

Vlad Gherman și Oana Moșneagu au ajuns direct în Tenerife, acolo unde vor petrece câteva zile pline de distracție alături de prietenii lor. Nu au ales o destinație la întâmplare, ci una dintre cele mai vizitate de vedete, care pot avea prețuri destul de piperate, între 600 și 1 400 de lei pe noapte, în funcție de facilitățile locului în care se cazează.

Încă de la plecarea din România, Oana Moșneagu nu s-a putut abține, așa că a postat o serie de filmulețe în care dă de înțeles că arde de nerăbdare să ajungă în Tenerife.

Oana Moșneagu și-a tuns părul

În urmă cu câteva zile, Oana Moșneagu a decis să pună în aplicare o idee pe care o avea de foarte mult timp, însă pe care nu a materializat-o până acum pentru că nu a avut curaj. De data aceasta, însă, după o perioadă de doi ani în care nu și-a mai tuns părul, actrița a recuperat tot acest timp, astfel încât a renunțat la podoaba capilară bogată pe care o avea.

Vlad Gherman și Oana Moșneagu au plecat într-o nouă vacanță! Multă lume și-ar dori să ajungă în acest loc

„Când, la sfârșitul proiectului, ieși din pielea personajului. Sau cel puțin din coafura lui?
Și cu acest pas final îmi iau “La revedere!” de la Andreea mea, cu ceva tristețe și nu încă dor, știu că o să o revăd curând, căci sezonul 4 e după colț.
Păreri despre look-ul meu nou?? Nu mi-a luat decât foaaaarte mult timp să îmi fac curaj să mă tund așa scurt?”, a scris Oana Moșneagu pe Instagram


Reclamă

Share.

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro