Reclamă

Vlad Gherman s-a fotografiat într-o postură în care nu îl vedem în fiecare zi. Spre surprinderea tuturor fanelor sale din mediul online, îndrăgitul actor le-a arătat celor din mediul online cum are grijă de fața lui și la ce metode recurge pentru a-și da un refresh.

Vlad Gherman a trecut printr-o despărțire dureroasă după o relație de mai mulți ani. Așa că acum se află în perioada în care se reface din toate punctele de vedere. Își dorește să arate din ce în ce mai bine, așa că nu se sfiește să recurgă la metode care sunt aplicate, în cea mai mare parte, de fete. Face numeroase schimbări fizice. La puțin timp după ce actorul și-a făcut implant de păr, acum are parte de un nou răsfăț chiar în confortul propriei case.

Vlad Gherman, ipostaza cu care și-a uimit admiratorii

Vlad Gherman își dorește să arate bine din cap până în picioare. Este conștient de faptul că imaginea lui este importantă. Face eforturi pentru a arăta din ce în ce mai bine. A recurs la implant de păr ca să aibă o podoabă capilară așa cum își dorește. Se pare, însă, că are foarte mare grijă și de fața sa. Cu puțin timp în urmă, actorul a publicat o imagine pe Instagram în care are aplicată o mască facială tip șervețel.

Vlad Gherman, imaginea cu care și-a înnebunit toate fanele! Cum a fost surprins actorul / FOTO
social media

Fanele sale au fost în extaz. Nu ne este dat să vedem un bărbat care să aibă grijă de fața sa în felul acesta. După această fotografie, în mod cert Vlad Gherman a atras simpatia și mai multor domnișoare de pe rețelele de socializare, mai ales că acum este un bărbat singur.

Se pare că Vlad Gherman depune eforturi pentru a arăta din ce în ce mai bine. Cu toate că nu a declarat în mod oficial că se află într-o nouă relație, fanii au început să-și pună fel și fel de întrebări legate de aparițiile în nenumărate rânduri ale lui Vlad Gherman alături de Oana Moșneagu. Să fie oare vorba despre o nouă relație de iubire? Nu ne rămâne decât să fim cu ochii pe Vlad Gherman.


Reclamă

Share.

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro