Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman au format unul dintre cele mai longevive cupluri din showbiz-ul de la noi. Cei doi s-au cunoscut pe platourile de filmare de Buftea. A fost dragoste la prima vedere, iar toate producțiile în care aveau roluri de iubiți nu au făcut decât să îi unească și mai mult. Din păcate, viața bate filmul, iar cei doi au pus punct relației pe care o aveau de nouă ani.
Vlad Gherman, într-o relație cu o colegă de platou?
Cristina a fost prima care s-a afișat cu noul iubit, dar nici Vlad Gherman nu pierde timpul. Fanii cred că actorul și colega lui din ”Adela”, Oana Moșneagu formează un cuplu. Celor doi le place să se joace cu răbdarea fanilor, iar până acum nu a spus nici da, nici nu ideii de a forma un cuplu în viața reală.
„Vlad este extrem de îndrăgostit, însă Oana este mai discretă cu gesturile. Toată lumea de pe platourile de filmare știe că sunt împreună. Vlad Gherman vine și în ziua lui liberă, atunci când nu are filmări, ca să o vadă, să-i facă poze și filmulețe.”, a declarat o sursă pentru ciao.ro.
Cristina Ciobănașu este fericită în noua relație
Cristia Ciobanașu s-a afișat demult cu noul ei iubit. Toate speranțele fanilor de a se împăca cu Vlad au fost năruite. Vlad Gherman a fost întrebat și el dacă este decis să-și deschidă sufletul unei noi iubiri în curând. De data aceasta, actorul a răspuns cât se poate de sincer și serios fără să o includă pe Cristina Ciobănașu în discuție. Vlad le-a spus susținătorilor săi că își dorește să fie fericit și se gândește să meargă mai departe și să se reîndrăgostească.
”Normal că m-am gândit, mă gândesc în continuare și îmi doresc să am o relație, pentru că îmi doresc și eu să fiu fericit.”, a răspuns Vlad Gherman pe conturile de socializare.