Viviana Sposub a reușit să își îndeplinească una dintre cele mai mari dorințe. Încă din copilărie, Viviana și-a dorit să fie prezentă pe micul ecran și i-a reușit. Drumul ei nu a fost deloc unul ușor, dar, privind retrospectiv, a meritat fiecare efort.
Viviana Sposub se bucură de cea mai bună perioadă a ei din punct de vedere profesional, dar și personal. „Bravo, ai stil! Celebrities” i-a deschis multe porți, iar proiectul vieții ei a apărut când se aștepta cel mai puțin. Viviana a ajuns până în finalul competiției de stil, dar, din păcate, nu a câștigat. Tot răul a fost spre bine, căci ofertele nu au încetat să apară.
Viviana Sposub s-a format în domeniul pe care a vrut să îl urmeze și muncește constant pentru a deveni cea mai bună versiune a ei. Vedeta a și avut norocul de a sta în preajma oamenilor potriviți de la care a avut ce învăța. Acum, frumoasa moldoveancă este prezentatoarea propriei emisiuni la Kanal D și poate spune că a ajuns unde și-a dorit.
Viviana Sposub a scăpat ca prin urechile acului
Încă de când era mică, Viviana a fost sprijinită de familie să facă tot ceea ce și-a dorit. Șatena a fost un elev model și, tocmai de aceea, părinții au avut foarte mare încredere în ea. Ca orice adolescent, Viviana Sposub a îmbinat mereu școala cu distracția, iar în cazul ei, chiar cu succes.
Totuși, iubita lui George Burcea nu poate uita cum o distracție s-a transformat într-o tragedie. Din cauza neatenției, Viviana Sposub a suferit un accident grav cu un ATV. În acel moment, vedeta a simțit că trăiește cele mai cumplite clipe din viața ei. Din fericire, Viviana a supraviețuit, iar acum, evită cu orice preț să vorbească despre acel episod.
„Am avut un moment de cumpănă la 18 ani. Un accident de ATV care m-a făcut să realizez cât de fragilă este viața și cât de mult trebuie prețuită fiecare secundă.
Nu îmi place să vorbesc despre acea perioadă, însă știu că Dumnezeu mi-a dat acest necaz cu un motiv. Iar eu sper din suflet că mi-am învățat lecția!” a declarat Viviana Sposub, în exclusivitate pentru kanald.ro.