Viviana Sposub a acceptat să intre în competiția Bravo, ai stil, pentru că îi plac provocările și pentru că a vrut să încerce ceva nou. Odată ajunsă acolo, iubita lui George Burcea nu a fost primită de celelalte concurente, iar la început chiar s-a certat cu Ruxi, pe care o știa cu mult înainte de acest concurs.

Viviana Sposub, mai sinceră ca oricând

Concurenta de la Bravo, ai stil a fost întrebată care este cel mai greu moment din emisiune pentru ea, iar șatena a spus că nu poate să își controleze emoțiile, mai ales când vine vorba despre emoțiile negative. Ea se consideră un om echilibrat, dar are momente în care nu mai poate și răbufnește.

„Să îmi controlez emoțiile. Și mă refer în principal la cele negative. Sunt multe momente tensionate în această competiție. Și, deși mă consider un om echilibrat, sunt totuși o femeie… din Moldova. Mă enervez când mi se întâmplă nedreptăți, îmi vine să plâng când sunt pusă la zid de celelalte concurente și atunci sunt într-o continuă luptă cu mine și cu sentimentele mele. Încerc să îmi păstrez calmul și să transmit doar energie bună, dar nu pot să nu mă las influențată de ce se întâmplă în jurul meu. Totuși, cred că e un lucru bun! Suntem într-un Reality Show, iar faptul că sunt învăluită de sentimente și emoții denotă că sunt reală.”, a declarat concurenta.

Legat de jurați, a spus că îi iubește din suflet, îi sunt extrem de dragi. Are de la fiecare ceva de învățat și nu doar din punct de vedere profesional. La fiecare filmare, se simte bine în preajma lor și a recunoscut că are câte un preferat în fiecare ediție, în funcție de steluțele pe care le primește.

„Depinde de zi! Îi iubesc din suflet pe toți și îmi sunt extrem de dragi. Sunt niște oameni de la care am atâtea de învățat, nu doar din punct de vedere profesional. Au personalități mișto care mă încarcă cu energie la fiecare filmare. Dar cum factorul emoțional este unul extrem de important în această competiție, am câte un preferat în funcție de zi, sau mai bine spus, de steluță”,a mai zis ea.