Viviana Sposub este una dintre concurentele de la Bravo, ai stil care nu a intrat de la început în competiție. Deși la început nu părea că se va descurca în acest concurs, la momentul actual se descurcă foarte bine. Aduce în atenția publicului ținute care mai de care mai interesante, pe care nu le apreciază doar fanii ei, ci și juriul; care este format din Raluca Bădulescu, Maurice Munteanu și Tibi Clenci.
Viviana Sposub, mărturisiri total neașteptate
Se pare că unul dintre cei mai mari fani ai emisiunii de la Kanal D este chiar tatăl ei, care urmărește fiecare ediție și care este foarte mândru de ea și de parcursul său în concurs. Deși tatăl și-ar fi dorit ca Viviana Sposub să aibă o altă meserie față de cea pe care a ales să o practice, o susține în tot ceea ce face; semn că o iubește indiferent de alegerile pe care le face în viață.
“Bravo, ai stil!” are un nou fan și anume, tatăl meu. Urmărește fiecare emisiune și este foarte mândru de mine. Am mai vorbit despre acest lucru, mai exact, despre faptul că tata și-ar fi dorit, cu siguranță, să am o altă profesie. M-ar fi văzut la birou, cu o viață liniștită, departe de ochii publicului. Dar uite că așa îmi dau seama cât de mult mă iubește! Indiferent că drumul pe care am ales să merg este diferit de cel pe care și l-ar fi dorit el pentru mine, mă susține necondiționat și încearcă să se obișnuiască ușor, ușor cu faptul că jobul meu presupune să fiu în atenția oamenilor”, a declarat vedeta pentru ciao.ro.
Un alt mare fan al emisiunii este George Burcea. Actorul își susține partenera de viață atât de mult cât poate și își roagă toți cunoscuții să o voteze. Mai mult de atât, se pare că familia concurentei de la Bravo, ai stil îl simpatizează pe iubitul ei și de fiecare dată când are vreo realizare, neamurile țin să îl felicite pentru tot.
”George este iubit de toată familia! De la mic la mare, de la verișori la bunici. De fiecare dată când el are o realizare sau apare la TV, toate neamurile mă sună să îl felicite. Iar cei mai apropiați, adică mama, tata, sora mea, sunt alături de noi doi cu tot sufletul”,a mai zis ea.