Situația din țara vecină este excepțională, iar românii s-au mobilizat rapid pentru a-i ajuta pe cei ce fug din calea războiului. Mai multe vedete din România și de peste Prut au sărit în ajutorul acestora prin mai multe campanii pentru donații sau chiar și-au oferit casele ca adăpost pentru ucraineni.
Situația de la granițele României este una delicată, unde sute de ucraineni stau la cozi de kilometri întregi pentru a fugi din țara pe care o numeau „casă” din cauza războiului. După ce au ajuns pe teritoriul românesc, tot mai multe ONG-uri, personalități cunoscute și voluntari s-au oferit să îi ajute pe aceștia cu tot ce au nevoie.
Virgil Ianțu s-a implicat în campaniile pentru ucraineni. Acesta nu s-a ferit să ofere o mână de ajutor și a luat la casa lui o mamă cu două fetițe. Prezentatorul TV a făcut un apel către toți cetățenii să ajute fiecare cum poate. Îi numește pe ucraineni oameni curajoși și demni, aceștia aflându-se într-o situație nemaivăzută în ultimii zeci de ani.
View this post on Instagram
„Cei care aveți posibilitatea de a ajuta, vă rog, nu vă gândiți de două ori. Prin ce trec oamenii ăștia este îngrozitor și totuși ei sunt extrem de curajoși si demni. Au nevoie de orice le puteți oferi, dar și de căldură si respect. Noi găzduim o mama cu două fetițe care au ajuns aseară din Ukraina după un drum foarte greu. #helpukraine.”, a scris Virgil Ianțu în dreptul fotografiei.
Elena Merișoreanu implicată în problema refugiaților
Cântăreața de muzică populară nu a stat cu mâinile în sân și a sărit să îi ajute pe ucraineni. Aceasta este afectată de evenimentele violente din Ucraina și i se pare greu de crezut. Elena Merișoreanu și-a pus casele la dispoziția celor care au nevoie de un acoperiș deasupra capului și recunoaște că a primit deja o familie în Snagov.
„Ne vom pune locuinţele la dispoziţie pentru ucraineni. Deja am primit prima familie, la Snagov. Sunt plecată în provincie, am fost la sora mea în Valea Jiului şi mă îndrept spre casa de la Şerineasa, Vâlcea. Sunt cutremurată de ce se întâmplă în Ucraina, mi-a ridicat tensiunea. Nu vom sta cu mâinile în sân, vom oferi adăpost celor care au nevoie. Am prieteni în Ucraina, pentru că am cântat de vreo trei ori acolo, la Odessa şi în Kiev.”, a declarat Elena Merișoreanu pentru Click!