Reclamă

Virgil Ianțu nu a putut rămâne indiferent la suferința poporului ucrainean. Cei doi au decis să ajute o familie de refugiați. Cei doi i-au asigurat femeii și celor două fetițe un acoperiș deasupra capului, dar a ajutat-o pe mamă să obțină certificatul verde. 

Virgil Ianțu: ,,Au avut un drum lung. Au venit foarte obosite”

Prezentatorul Tv a aflat de drama mamei cu doi copii din mediul online. Cea care i-a descoperit povestea a fost partenera de viață a a cestuia, Roxana de la voluntarii care au preluat-o pe femeie din vamă. Prezentatorul Tv face un apel către toți cei care pot ajuta refugiații să facă acest lucru doar prin intermediul organizațiilor.

„Este o mamă cu două fetițe. Au 4 și 11 sau 12 ani. E foarte curajoasă. Să încui casa și să pleci…. Au avut un drum lung. Au venit foarte obosite. Soțul este plecat de ceva vreme și le așteaptă acolo unde e.
După ce s-au odihnit, am descoperit că doamna nu avea a doua doză de vaccin. Pentru a călători ai nevoie de certificat de vaccinare. Am dat niște telefoane și am dus-o la vaccinare”, a spus Virgil Ianțu în cadrul emisiunii ,,Vorbește Lumea”.

Virgil Ianțu: ,,Exact a doua zi după ce au ajuns la noi, au început bombardamentele la ele în oraș”

Prezentatorul Tv a mai spus că a avut de învățat de la această femeie extrem de curajoasă. Acesta a mărturisit că și socrii femeii au fugit din calea războiului și acum stau în casa unui prieten de-al familiei.

„Este avocat, este un om ca noi toți, foarte pozitivă, extrem de curajoasă. Nu i-am citit în ochi nici o urmă de teamă. Doar atunci când au sosit erau foarte obosite și fugeau. Tocmai auzise că, după ce a plecat, alarmele din orașul ei, din Ismail, au început să sune.

Au plecat cu ce au putut, să nu aibă bagaj prea mult. Exact a doua zi după ce au ajuns la noi, au început bombardamentele la ele în oraș. Bunicii fetițelor, socrii doamnei, au reușit să plece și stau la un prieten de-al nostru. Mi-a oferit lecția unui curaj fantastic. E o mână de doamnă, să plece cu două fetițe…. După ce o să ajungă în siguranță la familie, cred că atunci o să se relaxeze și o să înceapă să plângă”, a mai spus prezentatorul Tv în cadrul aceleiași emisiuni.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro