Virgil Ianțu a împlinit 51 de ani. Cum și-a serbat ziua de naștere prezentatorul TV: ,,Sunt recunoscător pentru că am parte de cele mai mari bucurii la care nici nu visam”
Virgil Ianțu a împlinit ieri 51 de ani. Acesta și-a petrecut ziua alături de fiica sa, Jasmine și de partenera de viață. Cu ocazia zilei de naștere, acesta a postat pe rețelele sociale un mesaj prin care le mulțumește celor două pentru dragostea lor. Fanii au fost surprinși de această poză. Virgil Ianțu este o fire discretă. Rare sunt momentele în care prezentatorul Tv se afișează în mediul online alături de familie.
Virgil Ianțu: ,,La 51 de ani, am cei mai faini prieteni”
Mesajul postat de îndrăgitul prezentator Tv a strâns multe aprecieri, dar și comentarii. Printre vedetele care i-au urat ,,La mulți ani” lui Virgil Ianțu se numără Cabral, Călin Geambașu și Paula Herlo.
,,La 51 de ani, am cei mai faini prieteni, cărora le mulțumesc pentru că mă acceptă așa de mișto cum sunt și mai sunt recunoscător pentru că am parte de cele mai mari bucurii la care nici nu visam. Le puteți vedea în poză”, a scris Virgil Ianțu pe pagina de Facebook.

Virgil Ianțu, despre relația cu fiica sa
Îndrăgitul prezentator Tv și Roxana Alexandru au o relație de ceva timp și o fiică pe nume Jasmine.Virgil Ianțu și partenera sa nu au făcut pasul cel mare. Într-un interviu, Virgil Ianțu mărturisea că are o relație extrem de bună cu fiica sa. Acesta preciza că împreună petrec clipe de neuitat tată-fiică.
,,Avem o relație deschisă și frumoasă cu Jasmine și știu că o să își găsească drumul ei, în care noi o vom susține. E în permanență pregătită de replici bune.
Ne distrăm tare, mai ales că a împrumutat și din umorul Roxanei. Ascultă multă muzică și asta mă bucura foarte tare.
Este extrem de talentată, are o ureche excelentă și un glas cu o tehnică intuitivă rară – și nu sunt un tată nebun, care și-ar lăuda fata din orgoliu”, a declarat îndrăgitul prezentator Tv.





