Viorica și Ioniță de la Clejani vor să își extindă plaja muzicală și se gândesc la o colaborare inedită. După ce în concertele lor au adăugat elemente rock, cei doi își doresc o colaborare cu Slash, chitaristul trupei Guns N’ Roses, și spun că nu se vor opri până când visul nu le devine realitate. Clejanii deja l-au contactat pe celebrul star rock.

Viorica și Ioniță de la Clejani au simți că show-ul lor are nevoie de o schimbare, așa că la concertul de la Sala Palatului au introdus și elemente rock, chitara electronică fiind principalul. Rezultatul a fost apreciat și de organizatorul concertului de la Place de Brouckere, din Bruxelles, la care Viorica și Ioniță au fost invitați la începutul lunii mai. Atunci când concertul a fost stabilit, Clejanii trebuiau să urce pe scenă alături de celebrul Steve Vai. Însă, pandemia le-a schimbat planurile, iar acum s-au gândit la o nouă colaborare.

Se pare că Viorica și Ioniță de la Clejani vor să cânte alături de celebrul Slash și deja au pus în mișcare lucrurile. Cei doi l-au contactat pe star prin intermediul unui prieten comun și așteaptă răspunsul.

„Am avut o combinație muzicală prezentată la Sala Palatului cu rock și organizatorului concertului internațional de la Place de Brouckere a zis că vrea și partea asta muzicală. Noi am venit cu două forțe, muzica noastră autentică, din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, și chitara, care a fost instrumentul secolului al XX-lea. Am folosit chitara electrică cu «distorse». O parte din program a fost prezentată la Bruxelles.

La concertul de la Bruxelles, invitatul nostru trebuia să fie Steve Vai. Asta a fost ideea, de a aduce un mare chitarist de rock. Concertul ăsta a fost pus în 2020, atunci era prevăzut. Când organizatorul s-a hotărât să-l mute în 2022, n-a mai putut să vină Vai. L-am contactat pe Slash printr-un prieten comun, Dorian Ciubuc, dar mai avem și alt prieten comun, Johnny Depp.”, a declarat Ioniță de la Clejani, potrivit WOWbiz.ro.

Viorica și Ioniță de la Clejani schimbă macazul! Slash, chitaristul trupei Guns N' Roses, invitat special în concertul celor doi
Social media

„De abia aștept să-l cunosc”

Viorica de la Clejani este extrem de dornică să colaboreze cu Slash și nu are de gând să renunțe până nu va reuși. Acesta își dorește să scoată o piesă alături de celebrul chitarist și își va pune în mișcare toate cunoștințele pentru a realiza acest lucru.

„Dacă Ioniță spune că mă iubește, aș vrea să-mi îndeplinească o dorință … aș vrea să cânt cu Slash! De abia aștept să-l cunosc și să fac cea mai tare piesă rock! Mi-aș dori să cânt și cu Pink și cu Lady Gaga. Dacă îți dorești cu adevărat ceva și atragi energia pozitivă, totul este posibil.

Ioniță este martor aici, de față cu mine. I-am spus «Haide să ne îmbrăcăm, ne luăm bilete de avion, mergem și-l luăm pe Johnny și vedem cine mai e la el acasă» Sunt o cântăreață autentică, dar, în același timp, iubesc și muzica modernă. Îmi plac foarte mult rockul și muzica techno.”, a spus și Viorica de la Clejani.