Reclamă

Viorica Dăncilă a demisionat marți de la conducerea PSD, după o ședință tensionată a Comitetului Executiv Național în care mai mulți lideri ai partidului i-au cerut să renunțe la funcție după eșecul înregistrat la alegerile prezidențiale. Una dintre persoanele care au insistat căDăncilă trebuie să plece de la șefia PSD a fost chiar Lia Olguța Vasilescu, fosta șefă de campanie a candidatei social-democrate.

Rugată să comenteze această situație, în conferința de presă de la finalul CEx-ului PSD, Viorica Dăncilă a precizat că atunci când ea a ajuns la ședință, decizia era aproape luată.

”Fiecare şi-a spus punctul de vedere. Când am venit, deja hotărârea era aproape luată. De fiecare dată când nu obţii rezultatul dorit, cineva trebuie să îşi asume şi de fiecare dată am spus că eu voi fi un om onest şi că voi ieşi din calitatea de preşedinte al partidului cu fruntea sus. Fiecare şi-a spus punctul de vedere. Aşa trebuie să fie într-o echipă, fiecare trebuie să spună ce e mai bine pentru partid. Am plecat de la CEx și toţi colegii am rămas în relaţii bazate de prietenie după şedinţă”, a declarat Viorica Dăncilă.

Întrebată dacă fostul președinte executiv al PSD, Eugen Teodorovici, i-a cerut să nu demisioneze, Dăncilă a refuzat să dea un răspuns clar: ”Unii au spus să demisionez, alţii să nu demisonez, eu am spus că trebuie să îmi asum acest rezultat ca preşedinte al partidului şi candidat la alegerile prezidenţiale”.

Viorica Dăncilă a demisionat de la șefia PSD, marți seară, iar întreaga conducere a partidului a fost dizolvată.

Locul lui Dăncilă a fost luat, ca interimar, de Marcel Ciolacu. Paul Stănescu va fi secretar general.

Conducerea PSD a mai decis în ședința CEx organizarea unui congres în luna februarie. Viorica Dăncilă ar urma să preia conducerea Organizației de femei a PSD.


Reclamă

Share.

Pasionata de jurnalism cu o experienta de peste 20 de ani. A lucrat la publicatii precum capital.ro, evenimentul zilei cat si digi24.ro

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro