Viorel şi amantul Marian au fost la un pas de bătaie, la Acces Direct. Cei doi au schimbat vorbe grele şi au avut un dialog aprins, după ce cel din urmă a precizat că există posibilitatea ca fetiţa Veronicăi să fie a lui.
Amantul Marian a venit, miercuri seara, la Acces Direct, aici unde a povestit lucruri nemaiştiute despre relaţia sa cu Veronica.
Ei bine, dacă toată lumea ştia că cei doi au avut relaţii intime înainte ca acest caz să devină public, se pare că amantlâcul dintre ei durează de trei ani, pentru că cei doi ar mai fi fost împreună înainte ca Veronica să rămână însărcinată.
Ba chiar, spune Marian, există posibilitatea ca chiar el să fie părintele micuţei şi nu Viorel, aşa cum ştie toată lumea. Deranjat de vorbele lui Marian, Viorel s-a aprins şi s-a luat la ceartă cu acesta, iar până la bătaie nu mai era decât un pas.
Mirela Vaida a decis să intervină, iar cei doi au fost despăţiţi, Viorel fiind mutat chiar pe scaunul îndrăgitei prezentatoare, tocmai pentru a evita să se ajungă la o situaţie dramatică.
‘Vezi de treaba ta. Ai fost tu acolo să ştii? Eşti în afara cazului”, i-a spus amantul Marian lui Viorel, care s-a enervat. ”Viorele, stai aici, ascultă-l puţin şi vezi ce vrea să spună. Stai liniştit”, a intervenit Mirela Vaida.
Vulpiţa a avut şi ea un dialog aprins cu Marian, căruia i-a transmis că nu el este tatăl copilului său, recunoscând, însă, că s-a iubit cu acesta într-un hotel.