Reclamă

Oana și Viorel Lis traversează momente destul de dificile. Fostul edil al Capitalei a suferit un preinfarct și a ajuns la spital. Acum, acesta a fost operat de urgență, iar intervenția a avut succes. Cum se simte Viorel Lis și care este starea sa de sănătate?

Oana Lis a făcut primele declarații despre starea soțului său, după operație. Se pare că Viorel lis a fost supus unei intervenții, iar medicii i-au montat acestuia un stent, iar operația s-a terminat cu bine. Viorel Lis va rămâne internat în spital până se recuperează și este monitorizat atent de cadrele medicale.

În tot acest timp, Oana Lis este singură și nu se poate abține să nu își facă tot felul de gânduri negre. Deși situația este una delicată, este convinsă că soțul său va depăși toate aceste momente de cumpănă și se va întoarce în curând acasă.

„Viorel a ieșit de la Terapie Intensivă. Este pe salon, e tratat foarte bine. Din tot răul, a fost răul cel mai mic. Sper să fie bine în continuare. Își dorește să trăiască. Mă iubește prea mult ca să mă lase. Iubește viața și luptă! Viața este o luptă până în ultima clipă”, a declarat Oana Lis, în cadrul unei emisiuni de televiziune.

Viorel Lis a fost operat. Cum se simte fostul edil al Capitalei și care este starea acestuia de sănătate. „Iubește viața și luptă…”
Social media

Oana Lis, despre problemele de sănătate ale soțului său

Se pare că Viorel Lis se confruntă cu aceste probleme de sănătate de ceva timp. Fostul edil al Capitalei a primit numeroase semne care indicau unele probleme la inimă, însă le-a ignorat până în ultimul moment.

„Toată săptămâna a avut de 4-5 ori gheare în piept și l-a avertizat medicul care îl trata la picior, chirurgul, că era ceva cu inima. A avut tensiune mai mare și rămăsese să mergem la  cardiolog, la particular, săptămâna asta să facă o programare. Sau eventual dacă se simte mai rău, să chemăm salvarea. Dar au fost crize care treceau,  acum îmi dau seama că erau prevestitoare și că  au fost totuși cam dese decât de obicei.

Dimineață el s-a trezit înaintea mea și tot îi era rău și până la urmă m-a trezi. Am chemat salvarea de urgență pentru că mi-am dat seama că ar fi semnele de infarct. Durere acută în piept care nu a trecut la pastile, îl durea și mâna stângă. Atunci m-am speriat rău, și cu transpirații. Din fericire  salvarea a venit foarte repede și l-au dus la Spitalul Floreasca. Sper și mă rog să treacă cu bine cele 24 de ore după operație și să iasă de la terapie intensivă”, a mai declarat Oana Lis.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro