Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, un Cod galben de vânt puternic și ninsoare viscolită în zonele înalte ale nouă județe din țară. Atenționarea meteo este valabilă până marți dimineață.

1.Cod galben de viscol

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 29 noiembrie, ora 14:00 – 30 noiembrie, ora 3:00, în Carpaţii Orientali, la altitudini de peste 1.700 de metri, rafalele vor depăşi 80 – 90 km/h şi pe alocuri va ninge viscolit.

Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Bacău, Bistriţa-Năsăud, Buzău, Covasna, Harghita, Maramureş, Neamţ, Suceava şi Vrancea.

De asemenea, în intervalul 29 noiembrie, ora 10:00 – 30 noiembrie, ora 20:00, va fi în vigoare o informare de intensificări temporare ale vântului în restul teritoriului.

2.Intensificări ale vântului

În acest context, conform meteorologilor, local şi temporar, vor fi intensificări ale vântului la munte, mai ales la altitudini mari, precum şi în regiunile sud-estice, iar în cursul zilei de marţi (30 noiembrie) şi în sud-vestul teritoriului.

Se vor înregistra rafale în general de 50 – 70 km/h, în timp ce pe crestele Carpaţilor Meridionali, începând din dimineaţa zilei de marţi (30 noiembrie), de peste 80 – 100 km/h şi temporar va ninge.

3.Cum va fi vremea astăzi

Deși în noiembrie am avut vreme frumoasă, începând de astăzi totul se va schimba. Conform prognozei meteo, temperaturile vor scădea în toată România, în special în zona intracarpatică. Totuși, vremea rămâne plăcută în în sud și în est, unde sunt înregistrate temperaturi mari pentru normalul acestei perioade din an.

Temperaturile maxime de luni se situează între 5 grade în depresiuni și 15/16 grade în sud-estul României.

4.Cum va fi vremea în București astăzi

Bucureștenii vor avea parte, astăzi, de o vreme frumoasă, chiar dacă temperaturile scad ușor spre deosebire de maximele de duminică. Luni, temperatura maximă se opreste la 14 grade. De asemenea, va fi înnorat în continuare, iar vântul devine activ și apar câteva ploi trecătoare.  Există șanse să plouă și pe timpul nopții, iar temperatura minimă ajunge la 2-3 grade.