Șeful Executivului ungar, Viktor Orban, a sosit vineri la Moscova pentru întrevederi cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, într-o vizită care îngrijorează Uniunea Europeană.
Orban a declarat că a venit la Moscova pentru a-și continua „misiunea de pace”. Reamintim că acesta a vizitat în zilele trecute Kievul, pentru prima oară de la declanșarea invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, unde s-a întâlnit cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.
„La Kremlin sunt așteptate negocieri între Putin și Orban, iar Ucraina este una dintre temele discutate”, a confirmat purtătorul de cuvânt al Președinției ruse, Dmitri Peskov.
Anterior, Reuters a relatat că un avion utilizat de guvernul de la Budapesta a aterizat la Moscova, conform site-ului Flightaware.com.
Viktor Orban este considerat de mulți lideri occidentali drept calul troian al Rusiei în UE și NATO. Liderul ungar a blocat mai multe sancțiuni occidentale împotriva Rusiei după invazia în Ucraina și a promovat constant retorica Kremlinului. Potrivit presei ruse, Viktor Orban „a caracterizat întâlnirea actuală cu Putin ca fiind una specială”.
Acum, el a ales să meargă la Moscova într-o „misiune de pace”, cu câteva zile înainte de un summit NATO. „Prin această întâlnire, președinția ungară se încheie înainte de a fi început cu adevărat”, a declarat un diplomat UE, citat de Reuters. „Ungaria nu pare să își fi înțeles rolul… Scepticismul statelor membre ale UE a fost, din păcate, justificat – este vorba doar despre promovarea intereselor Budapestei.”
Prim-ministrul Finlandei, Petteri Orpo, a descris vestea vizitei ca fiind îngrijorătoare. „Vizita sa ar arăta dispreț față de îndatoririle președinției UE și ar submina interesele Uniunii Europene”, a declarat el într-un tweet joi.
Liderii UE au anunțat public că premierul ungar Viktor Orban efectuează o vizită în Rusia „exclusiv în cadrul relațiilor bilaterale” dintre Budapesta și Moscova și nu reprezintă poziția Uniunii Europene. „Prim-ministrul Orban nu a primit niciun mandat din partea Consiliului UE pentru a vizita Moscova”, a declarat șeful afacerilor externe ale UE, Josep Borrell.
Președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat joi că Orban nu ar trebui să se angajeze în tratative cu Rusia în numele Uniunii Europene. „Președinția rotativă a UE nu are niciun mandat de a se angaja cu Rusia în numele UE. Consiliul European este clar: Rusia este agresorul, Ucraina este victima. Nicio discuție despre Ucraina nu poate avea loc fără Ucraina”, a transmis Charles Michel.
Potrivit presei ruse, Orban ar fi declarat că „în curând, Ungaria va deveni singura țară din Europa care va putea să dialogheze atât cu Rusia, cât și cu Ucraina”.