Reclamă
Reclamă

Premierul ungar, Viktor Orban, a declarat că l-ar putea sprijini pe premierul olandez, Mark Rutte, pentru postul de secretar general al NATO numai dacă sunt îndeplinite anumite condiții, potrivit DPA, citată de Agerpres.

Orban a menționat că Rutte trebuie să prezinte scuze pentru „remarcile insultătoare” făcute împotriva Ungariei, conform unui interviu acordat portalului de știri Mandiner, finanțat de guvern, și care a fost publicat miercuri seara. În plus, Rutte trebuie să fie de acord că Ungaria nu trebuie să participe la nicio misiune militară a NATO îndreptată împotriva Rusiei în Ucraina, a subliniat Orban.

Totuși, DPA precizează că nimeni nu solicită, planifică sau pregătește o astfel de operațiune militară a Alianței Nord-Atlantice. Chiar dacă statele membre pot iniția acțiuni pe cont propriu, alte țări nu sunt obligate să se alăture acestor inițiative.

Reclamă

Mandatul actualului secretar general al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg, expiră în octombrie. Alegerea unui nou secretar general necesită un vot unanim din partea alianței celor 32 de națiuni. În prezent, toți membrii, cu excepția României și Ungariei, îl susțin pe Rutte.

România are propriul candidat pentru funcția de șef al NATO, în persoana președintelui Klaus Iohannis, al cărui al doilea și ultim mandat se încheie în toamnă, reamintește agenția germană de presă. „Susținem România”, a declarat Viktor Orban în interviul pentru Mandiner.

Comentariile sale despre condițiile necesare pentru a-l sprijini pe Rutte par să se aplice în cazul în care Bucureștiul ar retrage candidatura lui Iohannis.

Ungaria este membră a NATO din 1999. Sub conducerea lui Orban, care deține puterea fără întrerupere din 2010, Budapesta urmează o poziție din ce în ce mai prietenoasă cu Rusia.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro