Reclamă

Un bărbat din Arad a reușit să-și dea singur foc la mașină, după ce a încercat să golească rezervorul cu combustibil. Mașina trebuia să ajungă la REMAT și să-i aducă niște bani în plus, dar în schimb proprietarul s-a ales cu o sperietură pe cinste și cu un incendiu de proporții.

Bărbatul plănuia să scape de mașina sa veche, pe care voia să o ducă la un centru REMAT din județul Arad. Doar că înainte să facă asta, s-a gândit că ar fi o risipă să o ducă cu cei câțiva litri de combustibil rămași în rezervor. Deci a trebuit să găsească o modalitate prin care să-i scoată.

Așa că cea mai bună idee ca să-și îndeplinească planul i s-a părut să ia o bormașină și să găurească rezervorul. Aceasta greșeală putea să-l coste chiar viața, pentru că mașina a fost imediat cuprinsă de flăcări.

În urma frecării burghiului de tabla rezervorului, au apărut scântei care au aprins combustibilul. Focul provocat de benzină a cuprins apoi întreg autoturismul, așa că arădeanul nu a mai putut decât să privească și să pună mâna pe telefon. A sunat la 112 și a chemat pompierii, în speranța că aceștia vor stinge flăcările și vor mai reuși să salveze ceva.

Pompierii au reușit să stingă incendiu, dar mașina a fost distrusă în totalitate

Un echipaj s-a deplasat la fața locului în cel mai scurt timp, dar a fost prea târziu. Mașina ardea aproape în totalitate, iar deasupra se ridicase un nor gros de fum negru. Pompierii au reușit în cele din urmă să stingă flăcările, dar vehiculul a fost distrus. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

În imaginile surprinse de ISU Arad se poate observa cum mașina, cu capota ridicată, arde puternic. S-au aprins atât interiorul vehiculului, cât și cauciucurile.

Ideea „ingenioasă” a bărbatului l-a costat câteva mii de lei, pe care urma să-i primească de la REMAT.

 


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro