Scene incredibile petrecute pe o stradă din Constanța. Încercarea unui bărbat de a-și impresiona iubita s-a sfârșit cu o încăierare și apoi la Poliție. Ghinionul lui a fost că a dat peste Trupele Speciale, care l-au pus imediat la punct.

Bărbatul din Constanța, în vârstă de 32 de ani, era la plimbare cu partenera sa. A vrut să se dea mare și să-i demonstreze femeii că poate opri orice mașină. Doar că planul lui nu a funcționat după cum și-a imaginat.

A trecut strada neregulamentar și s-a oprit în fața unei mașini, dar surpriză. Nu era un șofer oarecare, ci o echipă a Trupelor Speciale. Imaginile din trafic au fost surprinse de o altă persoană persoană aflată în mașină, care avea cameră de bord.

Deși el era cel care ieșise în fața mașinii, tot constănțeanul a fost pus pe scandal. Iar în momentul în care a fost claxonat de duba albastră, care aparținea Trupelor Speciale, și-a ieșit din minți. A început să gesticuleze nervos și să țipe, făcând un adevărat spectacol.

Acest gest i-a determinat pe mascați să iasă imediat din vehicul și să-i dea o lecție. L-au luat pe sus pe bărbat și l-au dus, în siguranță, pe trotuar. Au ignorat strigătele sale și s-au întors la mașină, pentru că voiau să-și vadă mai departe de drum.

Mascații au fost nevoiți să intervină și să-l liniștească pe bărbat

Doar că bărbatul pus pe scandal nu s-a mulțumit doar cu această confruntare. A început să strige și mai tare, în timp ce iubita sa îl implora să înceteze.

Mascații s-au întors la el, determinați să-l calmeze și să-i dea o lecție. Așa că s-au năpustit asupra lui, l-au imobilizat, apoi l-au dus la poliție. Toate aceste scene de petreceau în timp ce femeia, speriată pentru ce avea să se întâmple, îi implora să se oprească.

Bărbatul scandalagiu nu a fost rănit, ci s-a ales doar cu câteva zgârieturi. Asta pentru că a opus rezistență și i-a determinat pe angajații Trupelor Speciale să folosească forța ca să-l liniștească.

Tot spectacolul din stradă s-a încheiat la Poliție. Pentru tot ce a făcut, bărbatul este acum cercetat pentru ultraj.