Reclamă

Franța este cuprinsă de proteste, după ce Guvernul a anunțat că vrea să ia o decizie care-i privește pe toți cetățenii țării. E vorba de o reformă a pensiilor, care a scos în stradă zeci de mii de oameni. Iar confruntările dintre forțele de ordine și manifestanți au avut și victime: un bărbat a fost mutilat de un jandarm.

Victima lua parte la proteste din Paris, din zona Piaţa Bastiliei și încerca să facă fotografii de acolo. Când, la un moment dat, a fost pus la pământ de un agent al poliției. Ulterior, un alt jandarm a venit și a început să îl lovească cu brutalitate.

Tânărul, în vârstă de 26 de ani, este de profesie inginer și pasionat de fotografie. El a ajuns de urgență la spital, unde medicii au fost obligați să-i facă o intervenție chirurgicală de urgență. În urma acesteia, a rămas fără un testicul.

A fost o lovitură atât de puternică, încât a trebuit să-i fie extirpat un testicul. A fost un gest extrem de violent şi gratuit, la limita sadismului., a declarat pentru presă avocatul inginerului.

După cele întâmplate, bărbatul agresat își caută acum dreptatea. El vrea să depună o plângere pentru violenţe voluntare soldate cu mutilare de către o persoană învestită cu autoritate publică.

Este o încadrare penală, nu suntem în situaţia de legitimă apărare sau în stare de necesitate, după cum reiese din imaginile pe care le avem şi din faptul că nu a fost arestat ulterior., a mai relatat avocatul acestuia.

Momentul agresiunii, surprins de camere

Momentul în care bărbatul este agresat de jandarm a fost surprins și de camerele de filmat. În imaginile care circulă pe reţelele sociale şi în înregistrări video difuzate de BFMTV şi AB7 Media se poate vedea cum un bărbat la pământ este lovit în mod repetat de un reprezentant alt legii cu un baston.

Videoclipul cu pricina poate fi vizionat mai jos:

Incidentul teribil a avut loc  în timpul unor confruntări între manifestanţi şi poliţie în apropiere de Piaţa Bastiliei. Confruntarea a devenit una violentă, fiind aruncate pietre. Iar ca să liniștească spiritele, ordanele de ordine s-au folosit gaze lacrimogene.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro