Reclamă

Drumul spre casă s-a terminat tragic pentru un grup de spanioli. Autocarul cu care călătoreau a căzut de pe un pod în regiunea de nord-vest a țării. Doar 2 persoane, printre care și șoferul, au supraviețuit.

Tragedia s-a produs în regiunea Galicia. Autocarul, în care se aflau 9 persoane, s-a răsturnat peste un pod, de la o înălțime de 40 de metri. Nu este clar motivul pentru care s-a produs accidentul, însă din informațiile disponibile este cunoscut că șoferul a pierdut controlul vehiculului și a plonjat în apă, după ce a rupt parapetul.

Cei 8 pasageri și șoferul autocarului au ajuns în apa rece a râului, iar intervenția echipajelor de urgență a fost una deosebit de grea. Asta datorită faptului că, din cauza ploilor din ultima vreme, debitul râului era unul ridicat.

Alerta a fost dată inițial de un alt participant la trafic, care a observat că balustrada de protecție a podului era distrusă. Ulterior, la numărul de urgență a venit și un apel din partea unuia dintre pasagerii autocarului.

2 supraviețuitori și 6 morți după accident

Când au ajuns la fața locului, salvatorii au făcut toate eforturile necesare pentru a-i salva pe cei răniți. A fost o intervenție contracronometru, care s-a soldat cu moartea a 6 persoane.

Au existat doar 2 supraviețuitori. O pasageră, care a suferit răni grave și șoferul un bărbat în vârstă de 67 de ani.

Șoferul a fost testat ulterior pentru consum de alcool și de droguri. Ambele teste au ieșit negative, iar acum polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs teribilul accident.

Nu este încă clar ce s-a întâmplat cu cel de-al 8-lea pasager al autocarului. După ce a fost stabilizat, șoferul a declarat că transporta 8 persoane. Autoritățile au găsit însă doar 7 persoane, iar familiile contactate au transmis același număr.

Căutările continuă, iar autorităție fac eforturi să scoată autocarul prăbușit din albia râului. Misiunea lor este cu atât mai dificilă cu cât condițiile meteorologice nu sunt deloc favorabile.

Din imaginile surprinse la fața locului se poate observa cum a fost necesară intervenția unor utilaje speciale, pentru a scoate răniții și pe cei decedați din prăpastie.

Atenție, sunt imagini care vă pot impacta emoțional! Videoclipul poate fi urmărit aici:


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro