Un tânăr din Bacău a reușit să încaseze o sancțiune record, după ce a încălcat legea de mai multe ori în aceeași noapte. A refuzat să oprească la semnalele polițiștilor, în trafic, iar agenții au pornit pe urmele sale.
S-a întâmplat pe Drumul Național 2, din județul Bacău. Șoferul, un tânăr în vârstă de doar 19 ani, a refuzat să oprească pentru controlul polițiștilor. Apoi, a accelerat în trombă, cu agenții de poliție după el. Urmărirea s-a încheiat după ce șoferul a reușit să-i păcălească pe oamenii legii.
La vederea poliţiştilor, conducătorul auto a accelerat, a efectuat manevre de viraj stânga-dreapta, a circulat pe sensul opus de deplasare, astfel punând în pericol real siguranţa participanţilor la trafic., au transmis reprezentanții IPJ Bacău.
Tânărul avea permisul suspendat și circula cu o mașină fără autorizație
Polițiștii au descoperit că autoturismul avea înmatricularea suspendată. Doar că șoferul nu a renunțat așa ușor la vehiculul său, așa că a găsit o soluție prin care încă să circule pe drumuri cu el. A luat plăcuțele provizorii de la un alt vehicul și le-a pus pe mașina sa. Dar nici măcar acestea nu erau valabile, ci expirate în urmă cu doi ani, în luna aprilie.
Iar lista de nereguli nu se oprește aici. După ce l-au identificat, oamenii legii au aflat și de ce tânărul a fugit de ei, atunci când au încercat să-l oprească în trafic. El nici măcar nu avea dreptul să conducă. Mai fusese o dată prins în trafic cu nereguli, așa că avea permisul suspendat din data de 16 februarie 2023, pentru 120 de zile.
Asta nu l-a oprit să se urce din nou la volan și să încalce legea. Astfel că acum, va sta fără permis mult timp de acum înainte. I-a fost suspendat dreptul de a conduce timp de 780 de zile, adică aproximativ doi ani.
În plus, a ajuns în spatele gratiilor, pentru 24 de ore. Iar pentru aventura sa care a implicat fuga de poliție, dar și pentru infracțiunile comise, a fost amendat cu suma de 21.605 lei.