Reclamă

Spectacol demn de filmele pentru adulți într-un club de noapte din București. Un bărbat aproape dezbrăcat le-a „încântat” de 8 martie pe petrecărețe. Despre spectacol au aflat și polițiștii, care acum investighează cum a fost posibil așa ceva, mai ales că printre femeile care aplaudau se aflau și minore. 

Ca în fiecare an, cluburile din București și din toată țara au fost pline de 8 martie. Doamnele și domnișoarele au ieșit să se distreze de ziua lor, iar de la petreceri nu au lipsit nici stripteuzii, care au făcut un show pe cinste pentru spectatoarele lor.

Doar că în capitală, o astfel de petrecere a întrecut orice limită. Imagini ajunse în mediul online arată cum un astfel de spectacol s-a transformat dintr-un dans provocator în scene desprinse parcă dintr-un show pentru adulți.

Dansatorul a renunțat de tot la hainele de pe el, iar femeile din jur au fost mai mult decât încântate de ceea ce au văzut.

După ce imaginile de la petrecere s-au viralizat în mediul online, au fost văzute și de polițiști. Așa că au început cercetările și au deschis un dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri.

La „spectacol” au fost martore și minore

Cel mai grav este că printre doamnele și domnișoarele prezente în acea noapte în club nu erau doar persoane majore. Astfel că tinerele care nu și-au serbat majoratul au fost martore la acest spectacol cu scene obscene, care se desfășura chiar sub ochii lor.

Potrivit legii, orice persoană care desfășoară acte de exhibiționism sau activități sexuale explicite, se face vinovată de ultraj contra bunelor moravuri. Tocmai de aceea, polițiștii din Sectorul 1 s-au autosesizat și vor găsi vinovatul.

Serviciul Informare și Relații Publice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București este abilitat să comunice următoarele: Polițiștii Secției 1 s-au sesizat din oficiu și efectuează verificări în vederea stabilirii situației de fapt. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1., au transmis reprezentanții Poliției Sectorului 1.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro