Reclamă

199 de israelieni au fost răpiți de teroriștii Hamas și duși în Fâșia Gaza. Familia unei tinere este sfâșiată după ce în spațiul public a apărut un videoclip cu aceasta, în viață. Mia Schem era la festivalul unde luptătorii extremiști au făcut un carnagiu.

Rudele ostaticilor din Gaza, mesaj disperat pentru teroriștii Hamas

Hamas a postat primul videoclip cu unul dintre ostaticii răpiți din Israel. Mia Schem, o tânără de 21 de ani, a fost filmată de teroriști în viață, în timp ce primea îngrijiri medicale. Fata a transmis și un mesaj.

M-au dus inițial la spital, pentru trei ore. Am primit îngriiri, mi-au dat medicamente. Totul e în regulă, dar cer să fiu adusă acasă cât mai repede la familia mea, la părinții mei, la frații mei. Va rog, scoateți-ne de aici cat mai repede cu putință. Vă rog!, a fost mesajul tinerei.

După ce au văzut aceste imagini, rudele Miei au ținut o conferință de presă, în care au cerut Israelului să ia măsuri urgente pentru eliberarea ostaticilor. Alături de tânără, din informațiile disponibile, ar fi alte 198 de persoane.

Mama fetei a vorbit cu lacrimi în ochi, ținând în mână o fotografie cu aceasta. A mărturisit că până să vadă videoclipul, nu știa dacă fiica ei mai trăiește sau nu.

Se vede că trece printr-o situație grea, are dureri, a fost rănită. Se vede spaima pe fața ei, dar e vie și în stare stabilă., a declarat aceasta.

Familia Miei Shem a cerut Tel Avivului să oprească bombardamentele asupra Fâșiei Gaza. Mai ales că acolo sunt în aceste momente și ostaticii, care pot din moment în moment să fie uciși.

21 dintre ostatici sunt morți

Și din partea Hamas, a venit un nou mesaj despre cetățenii răpiți. Un oficial al grupării susține că numărul lor este mult mai mare decât cel transmis de Tel Aviv.

Pe această cale, teroriștii au anunțat că 21 dintre ostatici și-au pierdut viața. Aceștia susțin că decesul lor a fost cauzat de atacurile lansate de Forțele Aeriene Israeliene.

Aproximativ 200 dintre prizonieri se află în mâinile brigăzilor Al-Qassam, aripa armată a Hamas. Restul prizonierilor sunt distribuiți între alte facțiuni ale rezistenței sau în locuri pe care nu le putem divulga, având în vedere situația actuală din teren., a declarat Abu Obeida, purtătorul de cuvânt al aripii militare a Hamas.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro