Reclamă

Mobilizare impresionantă pe străzile Londrei, unde a fost organizată o manifestație pro-Palestina. Sute de mii de oameni au ieșit în stradă să-și exprime dezacordul față de vărsarea de sânge din Fâșia Gaza.

Protest imens în Londra. Străzi blocate, sute de mii de oameni în stradă

„Marşul naţional pentru Palestina” a scos în stradă sute de mii de oameni, care au blocat străzile capitalei britanice. Londra a devenit centrul susținerii pentru palestinienii de pretutindeni, iar participanții au mărșăluit pentru eliberarea lor.

Acesta este unul dintr-o serie de astfel de manifestații care au cuprins Londra în ultimele săptămâni, din cauza izbucnirii războiului dintre Hamas și Israel în Fâșia Gaza.

Membrii ai Guvernului britanic au încercat să oprească desfășurarea manifestației, avertizând că ar putea da naștere unor ciocniri violente. Mai ales că sâmbătă, în Marea Britanie, este sărbătorită și Ziua Armistițiului, care marchează sfârșitul Primului Război Mondial.

Organizatorii au transmis că mitingul desfășurat sâmbătă ar putea fi catalogat drept cel mai mare din istoria țării.

În ultimele ore, autoritățile au raportat că au avut loc mai multe ciocniri violente între manifestanți. Este vorba despre contra-protestatari din partea unor grupuri de dreapta.

Peste 2.000 de agenți ai forțelor de ordine au fost mobilizați pe străzi pentru a păstra pacea printre protestatari. Pe lângă cele câteva ciocniri între grupările amintite anterior, nu au fost raportate alte evenimente violente.

Ben Jamal, unul dintre organizatorii de la Campania de Solidaritate cu Palestina, a transmis că în această seară sunt așteptate până la jumătate de milion de persoane să iasă în stradă.

Oamenii mărșăluiesc pe străzile Londrei, cu pancarte și steaguri prin care își arată solidaritatea față de poporul palestinian. Manifestanții cer încetarea focului în Fâșia Gaza și eliberarea civililor din regiune.

În enclavă, numărul morților și al răniților crește rapid. Ministerul Sănătății din regiune, controlat de Hamas, a transmis că peste 11.000 de persoane și-au pierdut viața. Mai grav este că peste 70% dintre cei uciși sunt persoane vulnerabile: copii, femei și bătrâni.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro