Video | O șoferiță provoacă un accident soldat cu trei victime | Trei mașini implicate

Reclama

Reclama

Luni seara a avut loc un accident în care au fost implicate trei mașini, într-o intersecție din Timișoara, unul dintre autoturisme fiind proiectat într-un stâlp de semafor.

Tot incidentul este pricinuit de o șoferiță care nu a acordat prioritate alteia, mașina celei din urmă fiind proiectată într-un autoturism ce staționa regulamentar la semafor. Din spusele oficialităților, cei trei șoferi implicați au fost răniți și au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportați la spital.

Reclama

”O femeie de 33 de ani a condus un autoturism pe strada Sever Bocu, pe sensul de intrare în oraș, către strada Sfinții Apostoli Petru și Pavel, iar la un moment dat nu a acordat prioritate unui autoturism condus de o femeie de 37 de ani, care circula din sensul opus de mers și pe care l-a proiectat într-un autoturism ce era stationat la semafor, pe strada Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În urma impactului, cei trei șoferi au fost răniți și trasportați la spital”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Timiș.

Imaginile au fost surprinse de camerele de supraveghere din zonă.

 

loading...
Reclama



Reclama

Comentează știrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Comentarii

0 Comentarii