Reclamă

Au fost clipe de panică sâmbătă, 11 februarie, în București. Un loc de joacă pentru copii a fost cuprins de flăcări. Norii mari de fum i-au alertat pe oameni, care au chemat imediat autoritățile. Pompierii s-au luptat din greu să stingă focul.

Alerta a fost dată în sectorul 3 al Bucureștiului, în zona Titan. Un loc de joacă situat pe bulevardul Nicolae Grigorescu a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins rapid, iar cartierul a fost în scurt timp cuprins de un nor de fum negru, vizibil de la străzi distanță.

Locatarii din zonă au sunat numaidecât la 112, căci spațiul de recreere pentru copii era înconjurat de blocuri. A existat teama că incendiul se va extinde rapid și la alte imobile, dacă nu este oprit.

În cel mai scurt timp, la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje pompieri. Au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Salvatorii au transmis că mai multe obiecte din locul de joacă au fost distruse:

În urmă cu scurt timp am intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un loc de joacă dintr-un părculeț de pe bld. Nicolae Grigorescu, sector 3. Au ars materiale combustibile (echipamente de joacă și covorul cauciucat-tartan)., a transmis ISU București.

Din imaginile surprinse la fața locului, se vede cum centrul locului de joacă arde puternic. Flăcările sunt înspăimântătoare, iar un nor mare de fum negru se ridică spre cer.

Nu există victime. Autoritățile îi caută pe responsabili

Imediat cum au ajuns la fața locului, pompierii au intervenit să stingă flăcările. După zeci de minute de luptă cu focul, aceștia au reușit să lichideze incendiul. Salvatorii au transmis că, din fericire, nu au existat victime. Însă toți cei ce au văzut flăcările s-au speriat la culme de amploarea lor.

Acum, autoritățile sunt în căutarea celor responsabili pentru cele întâmplate. Va fi deschis și un dosar penal pentru distrugere. Autoritățile vor încerca să stabilească nu doar cauza incendiului, ci și autorul sau autorii.

Este luată în calcul și posibilitatea ca incendiu să fii fost pus intenționat. Însă oamenii nu exclud încă nici varianta unui accident, iar făptașul să fii fugit din locul de joacă când a văzut flăcările.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro