Calvarul grecilor nu se mai termină. După ce valul de căldură a provocat incendii de vegetație devastatoare, țara este acum lovită de inundații. Mai multe regiuni au fost luate de ape, iar o persoană și-a pierdut viața.
Imaginile groazei în Grecia: după furtuni, lovesc inundațiile
Regiunile care în urmă cu câteva săptămâni au fost lovite de incendii puternice acum sunt devastate de inundații. Grecia a trecut de la o extremă la cealaltă, iar în urmă rămâne doar distrugere.
Furtuna Daniel a ajuns luni în vestul și centrul Greciei, iar marți s-a deplasat spre regiunile din nordul țării. Imaginile surprinse de localnici și turiștii aflați în vacanță pe tărâmurile elene sunt catastrofale: străzile s-au transformat în râuri, iar valurile au luat tot ce le-a ieșit în cale, inclusiv mașinile oamenilor.
Pompierii intervin în forță în zonele afectate. Sute de greci au sunat disperați la numărul unic de urgență după ce apele le-au pătruns în curți și locuințe. Se intervine atât de la sol, cu bărci, cât și pe plan aerian, cu elicoptere.
Iar apele au făcut deja și prima victimă. Un bărbat din orașul Volos și-a pierdut viața după ce un zid a căzut peste el. Acesta încerca să-și adăpostească animalele din gospodărie de inundație când a avut loc tragedia. Moartea lui a fost confirmată de autoritățile elene.
#ALARM #Warning: Level 2 storm #warning for Greece. # The rains are starting to come. It’s just getting started. #weather #weather alert #NEWS #storm #events #disasters #flood #greece #rain #havyrain pic.twitter.com/n6Wp8m9jVD
— PxPx2025 (@PxPx2025) September 5, 2023
De asemenea, un cioban din satul Agios Georgios a fost dat dispărut de familie, după ce viiturile au distrus mai multe curți și străzi.
Poliția elenă a luat deja măsuri preventive. În vigoare este o interdicție de circulație, cerând evacuarea tuturor vehiculelor de pe străzile din Volos și Pilion, cu excepția serviciilor de urgență și a celor de asistență rutieră. Aceasta va fi ridicată în momentul în care furtuna va trece.
Populația a fost alertată prin intermediul unor mesaje pe telefon să se adăpostească. Mai multe regiuni sunt în continuare sub Cod Roșu de ploi torențiale.