Imagini desprinse parcă dintr-un film de groază pe autostradă. Un TIR a ieșit de pe partea carosabilă și s-a prăbușit. În urma impactului, vehiculul a explodat, iar șoferul nu a mai avut nicio scăpare. Momentul teribil a fost surprins de camerele de supraveghere.
Incidentul teribil s-a petrecut pe o autostradă din Italia. Conform informațiilor transmise de presa internațională, TIR-ul se îndrepta în direcția Bologna și se afla pe viaductul Calenzano în momentul accidentului.
Din imaginile surprinse de camerele de luat vederi, se poate observa că conducătorul auto nu se adaptase la condițiile de mers. Carosabilul era umed, însă din inconștiență el a continuat să circule pe porțiunea de drum periculoasă cu viteză mare.
Într-un moment de neatenție, a scăpat de sub control camionul, care a ieșit imediat de pe partea carosabilă și s-a izbit de balustradă, pe care a și distrus-o.
Apoi vehiculul s-a prăbușit pur și simplu în gol, pe șoseaua de mai jos, zburând câțiva metri. În momentul în care cade, vehiculul explodează și ia foc. Cabina în care se afla șoferul este complet cuprinsă de flăcări.
În urma impactului, s-a produs un incendiu de proporții. Un nor mare de fum s-a ridicat în zonă, iar la fața locului au ajuns mai multe echipaje de intervenție. Salvatorii au fost alertați de martori, care au sperat până în ultima clipă că șoferul a supraviețuit.
Imaginile de groază pot fi urmărite în cele ce urmează. Atenție, urmează imagini care vă pot impacta emoțional:
Șoferul TIR-ului nu a avut nicio șansă de supraviețuire
După incident, s-a aflat și identitatea bărbatului care și-a pierdut viața, ars de viu. Numele său era Angelo Gambardella și era un șofer cu experiență. În vârstă de 51 de ani, era angajatul unei companii care fusese însărcinată să transporte mai multe lăzi cu fructe și legume.
Polițiștii italieni au mai multe variante despre posibilele cauze care au dus la producerea acestei tragedii. Este luat în calcul și faptul că șoferul nu s-a adaptat la condițiile de drum. De asemenea, e posibil ca acesta să fii suferit de o boală sau de probleme de sănătate, care l-au determinat să piardă controlul autocamionului.