Reclamă

Sunt imagini de groază în Grecia, unde a avut loc un adevărat carnagiu. 38 de persoane și-au pierdut viața, iar alte zeci au fost rănite. În accidentul teribil au fost implicate 2 trenuri, unul cu marfă și celălalt plin cu pasageri, care s-au lovit frontal.

Scenele de groază s-au produs în regiunea estică a Greciei, pe calea ferată care leagă Atena de Salonic. Două trenuri, unul ce transporta marfă și unul care transporta pasageri, s-au ciocnit frontal.

Nu mai puțin de 350 de persoane se aflau în tren și urmau să ajungă în capitala elenă. Însă la 130 de kilometri de Salonic, călătoria lor a fost oprită în mod tragic.

Impactul a fost atât de puternic, că oamenii au fost catapultați pur și simplu prin geamuri în afara trenului. În total, 38 de persoane și-au pierdut viața. Alte 80 au fost rănite și au fost transportate de urgență la spital. Multe dintre ele se zbat între viață și moarte, iar medicii fac eforturi să-i salveze.

Niciun român nu a fost implicat în teribilul accident

La scurt timp după cele întâmplate, autoritățile române s-au autosesizat în acest caz, prin intermediul mbasadei României la Atena și al Consulatului General Al României la Salonic.

Reprezentanții misiunii diplomatice și ai consulatului general au făcut demersuri de urgență pentru a obține de la autoritățile elene informații oficiale cu privire la cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate. Iar până acum, nu au obținut informații referitoare la vreun cetățean român care să fie implicat în accident.

România își trimite însă condoleanțele familiilor îndurerate. Prim-ministrul țării, Nicolae Ciucă, și-a exprimat gândurile pline de compasiune într-un mesaj postat în mediul online.

Guvernul României este alături de prietenii noştri din Grecia, în urma tragicului accident feroviar. Gândurile noastre de compasiune se îndreaptă către familiile celor care şi-au pierdut viaţa. Le doresc însănătoşire grabnică celor răniţi, a transmis premierul Nicolae Ciucă, într-un mesaj postat în mediul online.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro