Situația a devenit dramatică astăzi pe Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, unde sute de oameni s-au călcat efectiv în picioare pentru a trece mai repede de procesul de îmbarcare și a ajunge în charterele cu care aveau să plece în Germania pentru muncă.

.

Cu toate că oamenii au venit din toate colţurile ţării, inclusiv din judeţele din sudul şi din estul ţării, aceștia nu au mai respectat absolut deloc regulile de distanțare.

Regulile de distanţare nu au fost respectate, iar lumea s-a înghesuit în special în faţa aeroportului. Multe echipaje de jandarmi au fost trimise de prefectul Clujului, Mircea Abrudean, pentru a restabili și a ajuta la păstrarea ordinii, însă totul a fost  degeaba.

Pasagerii s-au plâns și în legătură cu faptul, că o singură poartă de acces a fost deschisă.

Prefectul Clujului a afirmat că de vină pentru întreaga situație, este operatorul privat desemnat să efectueze zborurile, însă nu a oferit și un nume.

Mircea Abrudean a  spus că reprezentanţii companiei nu au gestionat situația cum trebuie, însă nu a reușit să explice de ce jandarmii şi echipajele de poliţie nu au putut ține situaţia sub control.

,,Organizarea sosirii persoanelor la Aeroportul din Cluj aparține unui operator privat, o firmă de recrutare, care va fi anchetată pentru modul în care a gestionat acest lucru. Situația a fost gestionată prost, oamenii au fost aduși grămadă cu autocarele la Cluj în cursul dimineții în condițiile în care zborurile charter spre Germania erau programate să decoleze de la ora 13 până la ora la 21. Când ajung atâția oameni odată nu se mai poate respecta distanțarea socială. Au fost luate măsuri de intrare controlată în aerogară, problema e în exterior. Oamenii au venit în autocare împreună, în avion vor merge tot împreună”, a spus prefectul Clujului, Mircea Abrudean, potrivit adevarul.ro

De pe aeroportul din Cluj trebuie să plece astăzi, 12 curse, spre Berlin, Baden-Baden/ Karlsruhe și Dusseldorf, a  spus David Ciceo, Directorul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj.