Un bărbat și o femeie din București au crezut că găsit modalitatea perfectă să se îmbogățească. 33.000 de lei au reușit să obțină în doar 2 luni, fără să facă prea mari eforturi. Într-un final, Poliția le-a dat de urmă și i-a prins.
Cum au reușit 2 bucureșteni să se îmbogățească cu 33.000 de lei în două luni
Cei doi bucureșteni, un bărbat de 32 de ani și o femeie de 35 de ani, au reușit în doar 2 luni să obțină cât alții nu fac nici într-un an.
Au acționat împreună și, după prima lovitură, au reușit să mai dea alte două, în același fel.
Țintele lor au fost mai multe centre nefinanciare situate în centrul și vestul Bucureștiului. În toată această perioadă, au reușit să sustragă mai multe seifuri, pe care le-au smuls pur și simplu din perete, dar și un card bancar.
Spargerile au avut loc pe 18 august, 21 august, iar ulterior pe 22 septembrie. Acționau doar noaptea și de fiecare dată au reușit să fugă cu sume importante de bani.
Ar fi scăpat bazma curată dacă la una dintre locații nu erau suprinși de camerele de luat vederi. Proprietarii păgubiți au pus la dispoziția polițiștilor imaginile, iar în baza lor au reușit să le dea de urmă celor doi.
Hoti in actiune in Capitala pic.twitter.com/HEPK2uS1a8
— aktual24.ro (@ak24ro) October 25, 2023
De asemenea, hoții nu și-au luat toate măsurile necesare ca să se protejeze. Au făcut 15 plăți cu cardul bancar furat în 15 locuri diferite.
Ca să-i prindă, oamenii legii au apelat la tehnică de interceptare specială. În baza plăților, dar și a imaginilor, au reușit în final să-i identifice și să-i rețină.
Cei doi se află în custodia autorităților, inițial reținuți pentru 24 de ore, iar mai apoi arestați preventiv.
Oamenii legii au deschis pe numele lor un dosar penal pentru mai multe acuzații deosebit de grave. Vor fi judecați pentru furt calificat, acces ilegal la un sistem informatic, și efectuare de operațiuni financiare, în mod fraudulos. Pentru toate acestea, riscă ani grei în spatele gratiilor.