Calvarul în care trăiesc palestinienii din Gaza se adâncește de la o zi la alta. Moartea a devenit o realitate cruntă, care-i pândește pe civili la orice pas. Iar copii au ajuns să nu mai fie speriați că-și vor pierde viața. În schimb, speră doar ca în cazul în care vor fi uciși, părinții să-i poată identifica.
Copii din Gaza, puși să-și scrie numele pe mână
Războiul dintre Hamas și Israel le-a răpit copiilor din Fâșia Gaza inocența și orice urmă de bucurie. Moartea plutește peste tot în jurul lor, așa că micuții se așteaptă în orice moment ca familiile lor sau chiar ei să fie uciși.
Tocmai de aceea, palestinienii au ajuns să-și ia măsuri prin care să se asigure că cei dragi le vor găsi cadavrele, în cazul în care sunt omorâți.
Un videoclip postat în mediul online arată cum minorii și-au scris numele pe brațe cu cerneală. Așa speră că vor fi identificați în cazul în care vor muri.
Imaginile au fost filmate chiar de tatăl unuia dintre copii, care susține că micuților li se fură „umanitatea”, în mijlocul conflictului.
Am urmărit-o pe fiica mea cea mică colorându-și cartea, apoi i-am văzut pe acești copii din Gaza scriindu-și numele pe brațe pentru a putea fi identificați în cazul în care vor muri în următorul atac aerian israelian. Am plâns., este scris în dreptul videoclipului.
I watched my youngest daughter coloring her book, then I watched these children in Gaza writing their names on their arms so they can be identified in case they die in the next Israeli airstrike. I wept. Something about seeing the stolen humanity of these Palestinian children… pic.twitter.com/xWQ76vC3nw
— Dr. Omar Suleiman (@omarsuleiman504) October 22, 2023
Cei peste 2 milioane de palestinieni din Fâșia Gaza sunt captivii bombardamentelor Forțelor Armate Israeliene. Nu au unde să fugă și nici unde să se adăpostească.
Nordul regiunii a ajuns o ruină, iar sub clădiri sunt încă ascunse cadavrele a sute de civili.
Numărul morților a trecut de 5.000, iar cel al răniților este peste 13.000. Totul în timp ce spitalele nu mai au electricitate, iar medicii fac eforturi extraordinare să salveze cât mai multe vieți.