În România șoferii s-au învățat să fie iresponsabili și ignoranți. Asta și din cauza deficitului de personal din Poliția Română.

Nefiind destui agenți de poliție disponibil, nu toți șoferii lipsiți de respect sunt pedepsiți.

Însă uneori se întâmplă ca un singur cetățean să facă legea. De exemplu, astăzi, o șoferiță din București a vrut să parcheze pe trotuar, blocând accesul pietonilor. Mai mult, o parte din spatele mașinii era în drum. Însă un cetățean curajos a decis să o oprească pe șoferița lipsită de bun simț.

Bucureștiul și parcările

Filmulețul a devenit viral la scurt timp după ce a fost postat pe rețelele de socializare.

Un bărbat a văzut cum o șoferiță aflată la volanul unei Skoda Kamiq se chinuie să parcheze pe trotuar, pe Calea Griviței, în zona veche. Acesteia nu i-a păsat că fundul mașinii se află în drum, sau că le blochează calea pietonilor. Cetățeanul a scos imediat telefonul și a început să o filmeze pe femeie.

Când a observat că este filmată, femeia a plecat din locul în care intenționa să parcheze, dar nu înainte de a se arăta deranjată de gestul cetățeanului:

 „Cine ești, mă? De ce mă filmezi (…) Sun la poliție”.

Am filmat-o în timp ce dorea să parcheze pe trotuar. "Cine ești, mă?" from Romania

Schimb de replici între un cetățean model și o șoferiță lipsită de bun simț

Bărbatul a încercat să îi explice că locul în care încerca să parcheze nu este un loc de parcare. A urmat un schimb de replici între cei doi, după care șoferița a plecat, cel mai probabil căutând un alt loc de parcare unde nu avea voie să își lase mașina.

Într-un comentariu la postare, un internaut explică faptul că în zona respectivă sunt locuri de parcare unde doamna ar fi putut să își lase autoturismul. De exemplu, în apropiere de Bulevardul Dacia, sunt locuri libere de parcare la orice oră, însă oamenii încă nu s-au obișnuit că într-o țară civilizată, locurile de parcare se plătesc. De aceea, aceștia preferă să lase mașinile pe unde apucă, fiindcă vorba aceea, oricum scapă basma curată.

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.