Reclamă

Doi vloggeri cunoscuți, Carrie și Brian, au petrecut două luni de zile în România. Cei doi au vizitat Bucureștiul, Clujul, Brașovul, Sibiul, Oradea, Sighișoara și Sibiul. Se pare că sunt foarte încântați de experiența pe care au avut-o la noi în țară, însă banii pe care i-au cheltuit nu sunt de ignorat. 

Carrie spune că cele două uni au fost cele mai plăcute, iar Brian a declarat că s-au plimbat mai mult decât o fac în mod normal.  

„Chiar dacă vi se va părea că ne-a costat mult, vă spunem că a meritat, pentru că am făcut multe în aceste două luni”, au spus cei doi.

Câți bani au scos din buzunar doi americani pentru cazarea în România

Vis-a-vis de cheltuieli, se pare că avem o țară costisitoare, poate acesta este motivul pentru care românii nu o vizitează. Americanii au petrecut trei nopți la un hotel din București, pe care au plătit 224 de dolari. În Brașov, aceștia au apelat la Airbnb, timp de 14 zile, iar prețul a fost de 740 de dolari. În Sighișoara, cei doi americani au stat trei nopți la Airbnb unde au plătit 150 de dolari, iar în Sibiu au plătit 660 de dolari pentru două săptămâni. În Cluj aceștia au ales să stea o săptămână la Airbnb, unde au dat 335 de dolari. 

De asemenea, turiștii au vizitat și Oradea, unde au plătit 130 de dolari pentru trei nopți, și Timișoara, unde au scos din buzunar suma de 132 de dolari tot pentru trei nopți. Doar pentru cazarea la noi în țară, timp de două luni, americanii au scos din buzunare suma de 2.403 dolari. Aceștia susțin că suma este mult mai mare decât cheltuie ei în general pentru cazări. 

1.200 de dolari, pentru mesele în oraș

„În Cluj am stat o săptămână și cred că a fost suficient. Am fi putut sta și mai puțin, nu suntem mari amatori de orașe mari. Dar a fost frumos, la fel și Airbnb-ul. De aici am mers în Oradea, care ne-a plăcut fantastic”, au mai spus ei. 

Fiindcă nu le-a fost ușor să gătească la Airbnb, cei doi au decis uneori să ia masa în oraș. Ei au precizat că mâncarea la noi în țară este accesibilă în oraș, iar porțiile sunt mari. Așadar, numai pe mâncare au cheltuit 1.200 de dolari, iar pentru produsele alimentare cumpărate din supermarketuri au dat 380 de dolari. 

Ei au plătit, de asemenea, și pentru activitățile pe care le-au avut la noi în țară, cum ar fi vizite la Castelul Peleș, Castelul Bran, Salina Turda, biserici, cetăți, etc. Toate activitățile pe care le-au făcut le-au scos din buzunar suma de 120 de dolari. 

Americanii au rămas surprinși de transportul în comun

Cât despre transportul în comun, aceștia sunt uimiți. În cele două luni au cheltuit doar 185 de dolari. Ei au mers cu trenuri, autobuze și Uber.  

În ceea ce privește transportul, vloggeri s-au declarat „uimiți” de cost. 

„Închirierea unei mașini nu este foarte costisitoare. În zilele de vară este 25 de dolari pe zi. Am plătit 45 de dolari pentru combustibil. Data viitoare când vom veni, vom apela mai mult la această modalitate de transport pentru că în cele câteva zile în care am avut mașină închiriată am reușit să vizităm multe locuri din mediul rural și aceasta este o parte foarte frumoasă a României”, au spus ei. 

Trăgând linie la final, pentru două luni petrecute în România, doi turiști americani au cheltuit 4.957 de dolari, adică aproape 25.000 de lei. Deși această sumă le-a întrecut bugetul, cei doi americani susțin că a meritat. 


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro