Reclamă

Localnicii unei comune din Dolj sunt terorizați, după ce o haită de animale sălbatice a pătruns în gospodării și a lăsat în urmă prăpăd. Șacalii au atacat în toiul nopții, iar în urmă au rămas corpurile neînsuflețite ale animalelor din curțile oamenilor.

Întâmplarea înfiorătoare a avut loc în comuna Călărași din județul Dolj. În noaptea de 3 spre 4 martie, șacalii au pătruns în mai multe curți și au atacat animalele. Zeci de corpuri neînsuflețite au fost găsite de gospodari în dimineața următoare, iar autoritățile sunt în alertă.

Sorin Sandu, primarul comunei, a vorbit despre această situație teribilă în mediul online. El a explicat că de vină pentru incident sunt gunoaiele din jurul localității, care au atras șacalii.

Șacalii și-au părăsit habitatul obișnuit și au atacat sălbatic în sat, în curtea omului. De vină, ca de obicei, toată lumea. Deci, fără terenuri cultivate în totalitate, cu pârloage peste tot și cu gunoaie alimentare în jurul satului, șacalii sunt și vor fi invitații noștri., a scris acesta.

Iar atacurile nocturne ale șacalilor ar fi doar una dintre probleme. Pe lângă faptul că ucid alte animale, aceștia le pot îmbolnăvi pe restul, iar ulterior să ajungă și la oameni.

Nu numai că vor ataca oriunde, dar pot să ne aducă și ceea ce ai adus porcii mistreți, adică boli”, a mai declarat primarul pe Facebook.

Oamenii sunt terorizați de șacali și se tem pentru gospodăriile lor

De obicei, șacalii trăiesc pe valea Dunării, unde își găsesc de mâncare în sălbăticie. Dar recent, și-au schimbat locul și au pătruns în localități.

Oamenii au relatat că sunt terorizați de ele de ani buni, dar niciodată nu s-a mai întâmplat până acum ca acestea să intre în gospodării și să atace. Ei au declarat însă că adesea șacalii puteau fi auziți în depărtare, în toiul nopții.

În imaginile postate de primar pe contul său din mediul online, se observă cum autoritățile sunt pe urma animalelor deosebit de periculoase. Însă chiar dacă vor reuși să prindă unul, tot rămân celelalte, care pot ataca oricând.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro