Reclamă

Nu mai este niciun secret faptul că românii sunt un popor extrem de credincios și că nimic nu-i poate opri din a merge la pelerinaje. Încă de aseară, la Catedrala din Iași s-a format o coadă kilometrică unde peste 700 de mii de pelerini s-au adunat să se roage la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.

Sfânta Parascheva este una dintre cele mai mari sărbători din calendarul creștin ortodox. Azi, peste 42.000 de români își serbează ziua de nume, iar cei care cred în puterea rugăciunii și au vrut să fie mai aproape de Dumnezeu au plecat la Iași, acolo unde are loc pelerinajul în cinstea Sfintei Parascheva.

„Puțină lume știe că în anul 1944 moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost luate din Catedrala Mitropolitană a Moldovei și aduse în biserica Mânăstirii Ciorogârla, unde au rămas vreme de o jumătate de an.

Această măsură a aparținut Patriarhului Nicodim, întrucât războiul se apropiase de hotarele României și exista riscul ca prețioasele sfinte relicve să fie profanate de hoardele rusești.” a declarat Dan Ciachir, pentru DCNews.

@naomistar13♬ sunet original – Naomi Star

Sfânta Parascheva, simbolul credinței supreme

Credincioșii s-au așezat la coadă cu multe ore înainte, unii chiar cu o seară pentru a se asigura că prind cel mai bun loc. Până acum, aproximativ 780.000 de pelerini s-au adunat pentru a se ruga la moaștele Sfintei Parascheva. Pentru ca toți credincioșii să ajungă în siguranță și să nu existe probleme pe traseu, CFR a suplimentat numărul de trenuri, special pentru această ocazie.

Și, tot la Iași sunt așteptați și Nicolae Ciucă, dar și mai mulți miniștri.Prezența lui Nicolae Ciucă a fost confirmată de surse din interiorul PNL, dar se pare că, înainte de a ajunge la catedrală, Ciucă se va întâlni cu mai mulți primari.

Nicolae Ciucă nu se va închina la moaștele Sfintei Parascheva, iar asta nu pentru că nu este credincios, ci  pentru că nu vrea să „sară coada”. Alături de Nicolae Ciucă, la Catedrala Mitropolitană mai sunt așteptați și alți miniștri, precum Marcel Boloş, Adrian Veştea şi Mircea Fechet.

@iasitvlife #racla #sfantaparascheva #rugaciune #rand #iasi #pelerinaj ♬ sunet original – Iasi TV Life


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro